Articol de GSP - Publicat joi, 26 martie 2020 10:47
James Rodriguez (28 de ani) va fi principala țintă a lui Arsenal în perioada de transferuri din vară, scrie The Sun.
„Tunarii” vor face tot ce le stă în putință pentru a-l aduce pe Emirates pe columbianul care nu prinde foarte des echipa la Real Madrid. Antrenorul londonezilor, Mikel Arteta, este de părere că un jucător precum James ar aduce un mare plus în atacul echipei, a cărei creativitate suferă în acest sezon.
De cealaltă parte, Real Madrid pare dispusă să îl lase pe James să plece, în cazul în care vor primi o ofertă bună pentru acesta. În jur de 40 de milioane de euro așteaptă madrilenii în schimbul columbianului, o sumă de două ori mai mică decât cea pe care au plătit-o pentru el în 2014.
40 de milioane de euroeste cota de piață a lui James, conform Transfermarkt. Contractul său cu Real Madrid expiră în 2021
13 aparițiiîn tricoul lui Real are James în acest sezon, marcând un gol și oferind două pase decisive
Perioadă de transferuri prelungită în Anglia
În Anglia se discută intens în aceste zile despre posibilitatea de a extinde perioada de transferuri din vară până în luna ianuarie a anului 2021. Astfel, cluburile vor avea mai mult timp pentru a-și regla problemele financiare și de lot ce au început deja să apară din cauza pandemiei de coronavirus.
Acest lucru le-ar oferi „tunarilor” o șansă chiar mai bună pentru a ajunge la un acord cu Real Madrid și a-l aduce pe James în Anglia, care ar deveni al cincilea campionat european în care acesta evoluează, după Portugalia, Franța, Spania și Germania.
VIDEO. Lovitură pentru FCSB! Gigi Becali a pierdut definitiv procesul la FIFA
Citește și alte știri despre Premier League:
Liverpool vrea cu orice preț un fundaș central » 4 nume pe lista gigantului din Premier League
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”