Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 07 aprilie 2020 19:25
Gary Lineker, fostul mare atacant englez, actualul moderator al emisiunii Match of the Day pe BBC, a reacționat dur pe Twitter: „Ce se întâmplă cu oamenii ăștia?”, după ce unii oameni au reacționat oribil la anunțul morții mamei lui Pep Guardiola.
Luni, Pep Guardiola și-a pierdut mama din cauza noului coronavirus. Dolors Sala Carrió, în vârstă de 82 de ani, s-a stins din viață acasă, la casa ei din Manresa (Catalunya), fiind bolnavă de coronavirus.
Pe rețelele de socializare, au fost foarte multe mesaje triste, emoționante, mai ales ale jucătorilor și antrenorilor, dar au existat și reacții urâte, ironice sau agresive la adresa managerului de la Manchester City.
Gary Lineker: „Am fost nevoit să blochez mai multe persoane"
Aceste reacții l-au înfuriat pe Gary Lineker. Fostul mare atacant al lui Tottenham și al naționalei Angliei, actualul realizator și prezentator al show-ului Match of the Day, la BBC (câștigă aproape două milioane de euro anual), a lansat un atac pe Twitter: „Incredibil! Am fost nevoit să blochez mai multe persoane. Cele care, fără nicio explicație, au crezut că pierderea mamei poate fi amuzantă. Ce se întâmplă cu oamenii ăștia? Dezgustător!".
Coronavirus în lume. O galerie foto
Citește alte știri despre coronavirus:
WhatsApp face o schimbare majoră în lupta cu dezinformarea legată de coronavirus
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”