Articol de GSP - Publicat vineri, 29 mai 2020 18:23
Daniel Pancu, 42 de ani, care ar urma să devină președinte la Rapid, spune că formația secundă a clubului are ca obiectiv promovarea în Liga 3 la finalul sezonului.
Asociația Municipală de Fotbal București vrea neapărat ca sezonul de Liga 4 să se încheie după modelul inițial, cu un play-off la care să participe cele mai bune patru formații. Liderul detașat CSA Steaua le-ar avea adversare pe Rapid 2, Progresul București și ACS Bucharest United.
Pancu: „Ne dorim promovarea”
„Chiar am fost astăzi la birou și am deschis subiectul ăsta. Din câte știu, se joacă play-off-ul. Vor sta în cantonament ca la Liga 1. Ne dorim foarte mult să avem echipă în Liga 3. Parcă pe 12 iulie ar trebui să se joace, mai e mult până atunci. E Liga 4 totuși, nu vor intra de acum în cantonament. Am înțeles că e stipulat clar în regulament că promovarea se joacă între 4 echipe, nu au cum să înghețe sezonul”, a declarat Daniel Pancu la „Fotbal Club”, de la Digisport.
CSA Steaua, lider detașat în Liga 4
Steaua a ratat promovarea în Liga 3 în ultimii doi ani, de fiecare dată terminând play-off-ul pe locul secund. Rapid (2018) și Carmen (2019) au blocat accesul „roș-albaștrilor” la barajul spre promovare.
„Militarii” sunt favoriți la promovare în acest sezon, având un avans de 7 puncte față de „satelitul” Rapidului. În play-off se califică primele patru clasate, care vor începe cu 3, 2, 1, respectiv 0 puncte, în funcție de locul ocupat în sezonul regulat. Se joacă fiecare cu fiecare, într-o singură manșă, iar locul 1 merge la barajul de promovare în Liga 3.
Clasament Liga 4:
VIDEO Iohannis dă undă verde sportului: „Competițiile se pot relua de la 1 iunie, dar fără spectatori!”
Citește și alte știri despre Rapid:
Răzvan Burleanu, după ce Rapid a încălcat protocolul pentru antrenamente: „Statul poate interveni”
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”