Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iunie 2020 08:55
Dinamo trebuia să joace azi un amical cu Rapid, din Liga 2, dar duelul a fost amânat pentru joi.
Din motive organizatorice, reprezentații cele două formații au decis să amâne meciul pentru joi, de la ora 11:00, urmând a se juca tot la Săftica, în condiții speciale.
Din informațiile GSP.RO, cei de la Rapid încă nu au primit rezultatele celui de-al treilea test pentru coronavirus. Acesta urmează să fie primul meci din România din era post-COVID.
Și mâine, partida echipele lui Adrian Mihalcea și Dan Alexa se va desfășura cu circuit închis. Nu doar presa nu va avea acces, dar nu vor putea fi la meci nici mulți componenți ai celor două staff-uri tehnice, ca măsură de protecție.
Robert Moldoveanu, leziune musculară
După ce-au stat două luni în izolare în starea de urgență, jucătorii au făcut două săptămâni antrenamente, fără că Adi Mihalcea să-i forțeze. Au mai existat mici probleme medicale, iar ultima a fost cea a lui Robert Moldoveanu.
Atacantul de 21 de ani a suferit o leziune musculară, a avut program mai ușor în ultimele zile și va fi menajat. Teama cea mare a antrenorilor este legată de riscul accidentărilor atunci când va reîncepe sezonul competițional.