INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

UPDATE Scandal uriaș! Imagine explozivă postată de turci: Marius Șumudică, atacat de rivali în tribune

Marius Șumudică, antrenor Gaziantep +12   FOTO
Marius Șumudică, antrenor Gaziantep

Articol de , - Publicat luni, 19 octombrie 2020 19:44 / Actualizat luni, 19 octombrie 2020 20:42

Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, e acuzat de ofițerul de presă al lui Antalyaspor că l-a înjurat în mod repetat pe el și pe Lukas Podolski. „Am 20 de martori. L-am rugat să ne respecte. Nu poate fi iertat”.

UPDATE, ora 20:00 » Gaziantep acuză: Șumudică a fost atacat

Gaziantep a postat pe contul de oficial de Twitter o imagine în care o persoană din anturajul gazdelor încearcă să ajungă la Marius Șumudică:

UPDATE Scandal uriaș! Imagine explozivă postată de turci: Marius Șumudică, atacat de rivali în tribune

UPDATE, ora 12:30 » Răspunsul lui Marius Șumudică

Șumudică a ținut să ofere un răspuns, fiind contrariat de ceea ce s-a spus și s-a scris despre el. Iată comunicatul emis de acesta:

„Suntem la fotbal! Dacă vreți să dispară Șumudică, învingeți-l pe teren și alungați-l din Turcia!

Sunt un antrenor bolnav după fotbal. De când sunt în Turcia, am respectat tot ce ține de istoria fotbalului din această țară și a țării, în general. M-am concentrat doar pe fotbal și pe echipa mea. Dar constat cu surprindere și tristețe că după remiza obținută duminică, la Antalya, în niște condiții eroice, oficialii clubului Antalyaspor au demarat un război împotriva mea, ca persoană. Am văzut comunicatul oficial de presă în care sunt acuzat că sunt impertinent, că am jignit sau că l-am înjurat pe Lukas Podolski. Din respect pentru această competiție de înalt nivel care este campionatul din Turcia, nu voi intra în acest război inutil. În schimb, vreau să punctez câteva aspecte:

  • După cum se știe, am urmărit meciul din lojă, alături de patru oficial ai clubului meu. Cum poate crede cineva că mi-am permis să am un comportament jignitor chiar în mijlocul oficialilor de la clubul gazdă, majoritari în tribune!?
  • Am văzut că există o imagine cu mine, pe Twitter, drept o dovadă că m-am purtat necuvincios. În fapt, este doar o imagine a momentului în care mă bucur... Aș vrea să se știe că, în acel moment, în timp ce mă bucuram, am fost făcut „țigan" și „pezevenghi"!
  • Eu, Marius Șumudică, vă provoc la o prinsoare. Am văzut în comunicatul de presă că ar exista 20 de martori care pot mărturisi că eu am jignit. Dacă apare o singură imagine în care, de exemplu, eu îi aduc injurii lui Lukas Podolski, promit că demisionez și las locul altui antrenor! Dacă nu apare, solicit să-mi fie cerute scuze tot pe cale oficială, cum au și apărut aceste atacuri!
  • În final, aș vrea să fac legătura cu fotbalul, pentru că sunt antrenor de fotbal. Cei de la Antalya să se gândeasca bine că n-au reușit să învingă o echipă care a evoluat în mare parte a meciului în dublă inferioritate numerică. Cei de la Antalya au fost aproape chiar să piardă și să intre chiar în istorie... După umila mea părere, cei de la Antalya vor să mă transforme pe mine în scuza perfectă prin care să-și mascheze neputința fotbalistică! Tot fotbalistic vorbind, echipa antrenată de mine a pierdut doar un singur meci în ultimele 13 etape! La Istanbul, contra lui Galatasaray. Tot această echipă, care poate câștigă greu, n-a mai pierdut pe teren propriu din luna ianuarie!
  • Dacă vreți ca Marius Șumudică să dispară din fotbalul turcesc, există o singură soluție. Învingeți-l pe teren și alungați-l din acest campionat! Pentru că suntem la fotbal. Și am vrut să ofer acest răspuns din respect pentru adevăr și pentru tot ceea ce înseamnă suflarea fotbalistică din Turcia!"

Știrea inițială

Marius Șumudică a fost suspendat la meciul cu Antalyaspor, în care Gaziantep a reușit să scoată un egal (1-1) deși rămăsese cu doi oameni în minus, dar numele său e implicat într-un scandal în Turcia. Ofițerul de presă al gazdelor îl acuză pe antrenorul român, aflat în tribună după „roșul” din întâlnirea cu Trabzonspor, că l-a înjurat, în repetate rânduri, pe el și pe germanul Lukas Podolski!

„Antrenorii trebuie să fie exemplu”

„Se întâmplă ca pe durata jocului să te intersectezi cu cei din stafful advers. Noi nu i-am răspuns, dar insultele primite sunt chiar ultima picătură. Antrenorii trebuie să fie exemplu pentru sportivi și pentru tineri în general. Chiar și într-o partidă la care sunt suspendați, nu au voie să se implice în astfel de conflicte, acasă ori în deplasare. Ne-a provocat constant și ne-a exasperat. Un astfel de om n-are ce să mai căute în fotbalul din Turcia!”, declară Murat Süğlün, pentru cotidianul Fanatik.

Șumudică, desființat: „N-am văzut un tehnician atât de nepoliticos”

Oficialul Antalyei continuă: „Gaziantep ne-a egalat în nouă jucători și i-am felicitat. Pe antrenorul lor nu-l putem ierta însă. I-am reproșat comportamentul și de fiecare dată spunea că îi pare rău, dar ne înjura întruna. În istoria fotbalului de la noi n-am văzut un tehnician atât de nepoliticos. I-am cerut să ne respecte, să nu ne mai agreseze verbal. Au fost 20 de martori în tribună care l-au auzit pe Șumudică”. Șumi n-a mers la conferința de presă, unde a vorbit asistentul Mărgărit.

UPDATE Scandal uriaș! Imagine explozivă postată de turci: Marius Șumudică, atacat de rivali în tribune
Ofițerul de presă de la Antalyaspor

VIDEO. Marius Șumudică, anunț categoric: „E greu! În câțiva ani vreau să mă las de antrenorat!”

Citește mai multe știri despre stranieri:

Ionuț Nedelcearu a debutat la AEK Atena! Cum s-a descurcat în duelul de foc cu PAOK

Atac violent: „Cum să compari gloaba de Ianis Hagi cu Zidane? Taică-su trebuia să îl trimită la faianță, nu la fotbal”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - CSU Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - CSU Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (34)
zorrozabal
zorrozabal  •  20 Octombrie 2020, 09:44
Postat de deusdat pe 19 Octombrie 2020, 22:19

Turcii *** Și de când știu ei românește, ca să înțeleagă înjurăturile lui Șumi?

Gica Craioveanu a patit-o cand juca la Sociedad!In conflict cu antrenorul-un austriac-fiind bagat dupa pauza a dat un gol-moment in care l-a *** pe neamtz cu injuraturi in limba stramoseasca!Numai ca neamtzul tot neamtz:a cerut traducerea,iar Grande Gica... a fost matrasit!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

zorrozabal
zorrozabal  •  20 Octombrie 2020, 09:42

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

zorrozabal
zorrozabal  •  20 Octombrie 2020, 09:33

He he he!***!La noi are un sens simpatic,un apelativ pentru un copil mai neastamparat!***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează