FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO. EXCLUSIV Capcană pentru jucători » Ce se ascunde în spatele planului salvator al clubului și ce înseamnă, de fapt, o nouă insolvență

Nu mai crede nimeni că Dinamo ar putea face rost de atâția bani încât să-și poată continua activitatea în condiții obișnuite +21   FOTO
Nu mai crede nimeni că Dinamo ar putea face rost de atâția bani încât să-și poată continua activitatea în condiții obișnuite

Articol de , , - Publicat sambata, 21 noiembrie 2020 08:23 / Actualizat sambata, 21 noiembrie 2020 08:41

DINAMO. Roș-albii se gândesc să intre în insolvență încă o dată. Planul pe care ei îl consideră salvator pentru club ar fi dezastruos pentru fotbaliști, care ar pierde salariile pe care le-au negociat la semnarea contractelor.

Nu mai crede nimeni că Dinamo ar putea face rost de atâția bani încât să-și poată continua activitatea în condiții obișnuite. Ca să nu ajungă direct în faliment, roș-albii și-au amintit cum au mai scăpat o dată de datorii imense și au putut să-și curețe societatea de pete: insolvența a fost soluția și se gândesc s-o mai aplice o dată.

Magia care face datoriile să dispară 

Ideea a fost pronunțată în public de către un reprezentant al asociației „Doar Dinamo București”. Andrei Gerea, fost ministru al Economiei, fost ministru al Energiei și al IMM-urilor, a propus ca Pablo Cortacero și ceilalți spanioli să se retragă imediat și DDB să încerce salvarea in extremis a societății:

„Am fi dispuși, dacă dispar spaniolii, să încercăm o nouă insolvență. Am reduce bugetul de salarii la un nivel decent, pentru că în insolvență nu mai merge să tragi țepe, ești obligat să plătești salariile la timp. De aceea nu văd cum ar rezista Dinamo cu Cortacero, nici măcar în insolvență!”. 

La ce ar folosi procedura? La scăderea "din pix" a datoriilor reale pe care societatea le înregistrează în momentul de față. Dinamo nu și-a plătit angajații actuali, mai e datoare și către "foști", și către ANAF. Negoiță are și el bani de recuperat de pe urma creditelor pe care le-a acordat clubului înainte să-l predea către spanioli. Ar fi nevoie de mai mult de șase milioane de euro pentru a stinge debitele din contabilitate.

Nu sunt salariați, pierd totul!

Insolvența ar astupa artificial, dar legal o parte dintre găurile pe care le-au creat Negoiță și Cortacero. ANAF are creanța garantată cu baza din Săftica, deci de datoria aceasta nu va putea să scape Dinamo. Fiscul are de recuperat 500.000 de euro, bani pe care clubul trebuie să-i achite eșalonat până la 15 martie 2022. 

Care ar fi creditorii cei mai expuși, aceia care ar pierde sigur banii? Fotbaliștii. Ei nu au contracte de muncă, prestează pe baza unor contracte de activitate sportivă. Asta înseamnă că în cazul insolvenței nu vor fi asimilați drept salariați, ci vor intra într-o categorie inferioară de creditori, chirografarii. 

Ca salariați, ei s-ar fi aflat într-o clasă prioritară la întocmirea tabelului creditorilor și ar fi avut șanse foarte mari să recupereze banii. Cu contractele de activitate sportivă e foarte posibil ca jucătorii să piardă tot ce aveau de încasat în momentul declanșării insolvenței. Lotul este deja neplătit de două luni și suma totală pe care ar avea-o de primit Sorescu și ceilalți se duce spre un milion de euro. Dacă nu cumva insolvența îi lasă fără nimic.

17,5 milioane de euroînsumau datoriile lui Dinamo în noiembrie 2014, când Negoiță a cerut insolvența. Procedura a scăzut debitele cu 16,7 milioane €, și roș-albilor le-a mai rămas de plătit mai puțin de un milion €

24 septembrie 2014e data la care Dinamo a depășit prima insolvență. Pentru ca o firmă să poată intra din nou în insolvență e nevoie să fi trecut mai mult de 5 ani de la prima procedură de acest tip

Vom purta discuții cu jucătorii care au salarii foarte mari, o să le explicăm că în insolvență n-o să-i mai putem plăti și reducem bugetul la minimum. Cortacero și restul spaniolilor din conducere să dispară, să nu-i mai vedem! - Andrei Gerea, la DigiSport

Dinamo scapă de toate salariile mari 

Dinamo nu ar fi primul club care-i lasă pe jucători fără bani folosind insolvența. CFR a cerut reorganizarea în februarie 2015 și a tăiat salarii în valoare de 300.000 de euro, pe care ar fi trebuit să le încaseze cinci jucători: Maftei, Voiculeț, Liviu Ganea, Hora, Sepsi. 

Maftei a fost păcălit cel mai rău, a pierdut 100.000 de euro! Cum e posibil ca unii să piardă bani din cauza insolvenței? Creditorii sunt împărțiți în categorii și fiecare categorie votează în favoarea sau împotriva planului de reorganizare. Chiar dacă ar vota chirografarii, printre care se află și fotbaliști, antiplan, ar putea exista mai multe categorii interesate să accepte insolvența și să recupereze astfel măcar o parte din banii pe care îi au de luat de la Dinamo, dacă în cazul falimentului direct nu s-ar mai alege cu nimic. 

Fotbaliștii nu pierd numai banii din urmă! În primele 90 de zile de la intrarea în insolvență, clubul are dreptul să rezilieze contractele cu jucătorii pe care nu îi mai poate plăti. Așa ar dispărea tot „lotul spaniol„, cu contracte între 16.000 și 32.000 de euro lunar

VIDEO Radu Birlică, director de marketing la Dinamo: „Dacă intrăm în insolvență, ne așteaptă falimentul!”

Citește și alte știri despre Dinamo:

VIDEO Oficialii lui Dinamo se contrazic pe două teme sensibile: „Poate fi o insolvență, dar nu faliment” vs. „Insolvența înseamnă falimentul!”

Borja Valle, mesaj direct pentru Pablo Cortacero » Gestul vedetei „câinilor”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (36)
sefutau.
sefutau.  •  21 Noiembrie 2020, 16:10
Postat de samertx pe 21 Noiembrie 2020, 15:53

Neah, metre. Dacă nu știi babelonia, nu-i vina ta. :))

ai trecxut si tu in galaxia lu pendulu!?:))

samertx
samertx  •  21 Noiembrie 2020, 15:53
Postat de sefutau. pe 21 Noiembrie 2020, 15:36

ceva romana ,gasim matrule!?:))

Neah, metre. Dacă nu știi babelonia, nu-i vina ta. :))

sefutau.
sefutau.  •  21 Noiembrie 2020, 15:36
Postat de samertx pe 21 Noiembrie 2020, 15:04

Never, bre? Îți traduc în ciolandantă că a murit ăla care v-a dat pe voi la zbor? *** doe de pitici adicenti di Marele Dinamo? :))

ceva romana ,gasim matrule!?:))

Vezi toate comentariile (36)
Comentează
Close