Articol de GSP - Publicat duminica, 22 noiembrie 2020 19:35 / Actualizat duminica, 22 noiembrie 2020 19:50
CFR Cluj a oficializat transferul lui Ivica Zunic (32 de ani, fundaș central), liber de contract după despărțirea de Qabala, chiar înaintea partidei cu UTA.
Clubul CFR 1907 Cluj anunță un nou transfer! Fundașul central Ivica Zunic a semnat cu echipa noastră și s-a alăturat deja lotului pregătit de Dan Petrescu.
Bun venit la Cluj, Ivica și cât mai multe realizări în tricoul „alb-vișiniu”!
Comunicat oficial CFR Cluj
FOTO. CFR Cluj a oficializat transferul lui Ivica Zunic
Stoperul croat e un uriaș, măsoară 1,96 metri înălțime, și a jucat ultima dată pentru FK Qabala, în Azerbaidjan. De-a lungul carierei, Zunic a mai evoluat pentru Tomislav Tomislavgrad, Simmering, St. Marin, Langgenlerbarn, Austria Viena, Stegersbach, GKS Tychy, Volyn Lutsk, Orenburg, Chornomorets și Atyrau.
21 de partidea bifat Zunic sezonul trecut pentru Qabala, reușind două goluri și o pasă decisivă
275.000 de euroeste cota de piață a jucătorului croat, conform Transfermarkt
Ivica Zunic este al 9-lea jucător transferat de campioană în acest sezon, într-o zonă pe care antrenorul Dan Petrescu o considera deficitară. Tot în centrul apărării, gruparea din Gruia l-a adus recent pe Ben Youssef, testat între timp pozitiv la coronavirus.
VIDEO Marius Bilașco: „Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj!”
Citește mai multe știri din Liga 1:
Fostul golgeter al Ligii 1, gata să revină în România: „Accept o ofertă de la Steaua sau CFR Cluj”
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”