Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 februarie 2021 20:30
Rică Răducanu, fostul portar de la Rapid, Sportul sau Steaua, ajuns la 74 de ani, și-a spus toate secretele într-o ediție eveniment, moderată de Ovidiu Ioanițoaia. Rică și-a amintit la „Prietenii lui Ovidiu” de cele mai frumoase clipe de la echipa națională.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Rică, vreau să ne amintim un pic și de echipa națională.
- Da, tată, sigur.
- Care e cel mai frumos meci la națională?
- La Lausanne, la calificare, când am jucat singur contra lor. (n.r. 14 mai 1969, preliminarii, Elveţia - România 0-1). Când și-a dat Michaud autogol. Ce șansă am avut noi acolo...
- A fost un meci...
- Nici n-am trecut de centrul terenului, doar prin degajările mele. Am avut noroc că a avut o centrare Tufan și Michaud și-a dat autogol. Așa am ajuns la Mondialele din '70, unde am jucat doar în meciul cu Brazilia, în rest a jucat Adamache.
- Atunci au fost tot felul de comentarii.
- Da, da. A zis lumea că nu eram cuminți și mergeam la gagici cu bani. De unde dracu', mă! Stăteam la un hotel, nu ieșeam de acolo. Pașapoartele ni le luau, limba nu știam nimic. Aveam doi dolari pe zi și îi luam la final. Unde să mergi?
- Dar nu ieșeați deloc în oraș?
- Nu ieșea nimeni pe stradă.
„D-asta nu l-a băgat la Mondiale pe Dobrin! Nu l-a lucrat nimeni”
- Povestea cu Dobrin cum a fost? Care-i versiunea ta?
- Unde stăteam noi în complex era un bar și lumea a zis că acolo stăteam și beam cu Dobrin. Cineva a vrut să ne facă rele... Dobrin nu era beat... Beam o bere, ne lăsau la o bere. Apoi mergeam la o piscină. De acolo la stadion, totul cu poliție. N-aveai cum...
- Dar de ce n-a jucat deloc Dobrin?
- Adevărul e că era cald acolo, foarte cald. Nu puteai să respiri. Făceam antrenamente pe stadion și jumătate era acoperit, doar acolo era umbră. Când jucam amicale, că am mers cu o lună de zile înainte, Dobrin nu putea nici la antrenamente... Nu era stilul lui să alerge la antrenamente. D-asta nu l-a băgat la Mondiale pe Dobrin! Nu l-a lucrat nimeni. Hai, domne...
- Ce-ați mai făcut în Mexic?
- Au mai zis că jucam poker. Jucam, dar nu venea Lucescu sau Radu Nunweiller. Radu juca tabinet cu Dobrin. Jucau inclusiv pe numerele de la mașini, dacă sunt cu soț sau fără soț. Jucau pe sume mici, de unde mari?! Ăștia de la Dinamo, hai să zici că mai aveau pe blat, dar pe noi dacă ne prindeau era pârnaie!
„Cum dracu' să nu mă recunoască Pele?!”
- Întâlnirea cu Pele cum a fost?
- Cu Pele m-am întâlnit prima dată în '69. Am jucat un amical pe Maracana. Ne-au bătut ei cu 2-0, dar nu mi-a dat Pele gol. Era băiat valabil. Am făcut poze, stilul meu. L-am luat după braț, am băut o bere acolo, cu toată lumea.
- Tu ai jucat doar cu Brazilia...
- Ehe! Am intrat în minutul 22, la 2-0. Le-am zis: "Acum mă băgați să vă spălați pe cap?!". Le era frică să nu luăm vreo 10! Cum am început direct prima contră i-am pus-o cu mâna lui Tostao. Când i-am tras una a căzut în cap! După i-am scos lui Pele câteva... Era un jucător pe partea lui Jairzinho. I-am zis lui Mocanu, că tot scandalul de-acolo pleca. Dădea și la poartă, fugea... Ăsta conta, d-acolo era toată plecarea. Centrează ăla, tată, Lajos trebuia să strângă... Vine Pele face șpagat, am venit din viteză, dar n-am mai ajuns-o s-o scot. Așa mi-a dat gol!
- Te-a recunoscut în Mexic?
- Cum dracu' să nu mă recunoască! La final am fugit la el să-i iau tricoul. Dar a venit Lucescu și l-a luat el. Mie mi-a rămas ăla al lui Felix, portarul.
URMĂREȘTE AICI TOATĂ EMISIUNEA CU RICĂ RĂDUCANU
CITEȘTE ȘI:
FOTO O fostă arbitră, dans erotic la „Românii au talent” » Membrii juriului au fost încântați de ea