SPORTURI  »  AUTO  »  MARELE PREMIU AL BAHRAINULUI

Bis Ferrari

Articol de - Publicat luni, 07 aprilie 2008 00:00

După ce Raikkonen a cîştigat în urmă cu două săptămîni cursa din Malaiezia, acum a venit rîndul lui Massa să termine pe primul loc în circuitul de la Sakhir

Toată lumea era curioasă înaintea cursei de la Sakhir să vadă dacă Robert Kubica intră în istorie şi reuşeşte să cîştige primul său Grand Prix din carieră. Pînă la urmă, polonezul a prins podiumul, iar Heidfeld, coechipierul său, a ocupat poziţia a 4-a. Urmarea? BMW-Sauber s-a instalat tiptil pe prima poziţie în clasamentul echipelor.

Ce a fost în Bahrain? O reprezentaţie de forţă oferită de cei doi piloţi ai lui Ferrari, Massa şi Raikkonen. Dacă în Malaiezia a cîştigat Kimi, acum a fost rîndul lui Massa să fie cel mai bun, confirmînd astfel că scuderia Ferrari să simte foarte bine pe continentul asiatic.

Startul a fost unul perfect pentru Massa. L-a depăşit pe Kubica înainte de primul viraj, profitînd poate şi de emoţiile polonezului aflat pentru prima oară în pole-position. Hamilton se temea înaintea cursei de cei de la Ferrari. De emoţii probabil, britanicul a ratat startul şi a ajuns pe poziţia a 9-a. S-a pus apoi pe recuperat şi, în încercarea disperată de a-l depăşi pe "prietenul" său Alonso, a lovit maşina spaniolului de la Renault. Şi uite aşa, poziţia 9 a devenit 18 pentru Hamilton, iar pînă la final n-a reuşit să termine în primii 8, deci n-a reuşit să intre în puncte. Cu buzunarele goale din Bahrain se întoarce şi Fernando Alonso, spaniolul ocupînd locul 10.

Raikkonen s-a mulţumit în cele din urmă cu locul doi, care îi aduce însă prima poziţie în clasamentul piloţilor. Una peste alta, un weekend perfect pentru Ferrari şi BMW, surpriza plăcută din acest sezon.

3 Grand Prix-uri a cîştigat brazilianul Felipe Massa în sezonul trecut (Spania, Bahrain şi Turcia)
1993 este anul în care BMW, liderul din acest moment în clasamentul pe echipe, a intrat în F1
15.000
de oameni au urmărit comentariul live al cursei pe gsp.ro
2 abandonuri a avut Massa în acest sezon în Australia şi Malaiezia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Americanii vin cu o nouă inginerie-SF » Ce va conține stadionul de 1,7 miliarde de dolari din Buffalo, locul unde zăpada ajunge la peste 2 metri în fiecare an
Campionate

Iureș după faza cu Ianis Hagi protagonist în Hibernian - Rangers: „Ăsta nu mai e fotbal!”

Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film
Stranieri
Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”

Comentarii (1)
 •  08 Aprilie 2008, 04:07

bravo massa bravo raikkonen bravo kubica bravo bmw bravo ferrari cursa excelenta pentru cei doi piloti ferrari au luptat intre ei pe tot timpul cursei pentru cel mai bun timp surpriza vine de la bmw sunt pe primul loc la general dupa cum se vede este foarte important ca ambii piloti sa termine in puncte in fiecare cursa si rezultatele se vad deceptie mclaren sper ca acest team sa isi revina la fel si pilotii daca va ajuta pentru iubitori de f1 incercati www.speedtv.com

Vezi toate comentariile (1)
Comentează