Articol de GSP - Publicat sambata, 13 martie 2021 20:20 / Actualizat sambata, 13 martie 2021 21:31
Laurențiu Reghecampf (45 de ani) ar intermedia preluarea clubului SCM Gloria Buzău de către un grup de investitori străini.
Gloria Buzău a întâmpinat mari dificultăți financiare în acest sezon. Clubul a fost la un pas de desființare, dar autoritățile locale au decis să ducă proiectul până în vară, când sunt așteptați noi investitori. Laurențiu Reghecampf, antrenor liber de contract în acest moment, ar intermedia negocierile cu o companie importantă din afară, informează Știri de Buzău.
Familia Reghecampf nu mai este implicată în acest moment la niciun club din România, după ce Anamaria Prodan a făcut pasul înapoi de la FC Hermannstadt.
Ilie Stan anunța venirea investitorilor străini
Într-un interviu recent acordat Gazetei Sporturilor, Ilie Stan, antrenorul buzoienilor, dezvăluia planul autorităților locale pentru sezonul următor.
„Anul acesta exista un program al comunității locale, un program cu 7 puncte. Iar ultimul era susținerea clubului Gloria Buzău. Găsirea unui privat pentru a duce în sezonul următor echipa în Liga 1. Domnul primar a decis să continuăm activitatea până în vară, până la finalul sezonului. În tot acest timp trebuie să găsim un investitor privat. Cred eu că dacă ne-au dat voie să continuăm sunt ceva discuții”, declara Ilie Stan.
Clasament Liga 2:
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 2:
FC U Craiova s-a despărțit de Ovidiu Stîngă: „Un nou antrenor va fi numit cel târziu luni”
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”