Articol de GSP - Publicat vineri, 02 aprilie 2021 20:34 / Actualizat vineri, 02 aprilie 2021 21:00
Cosmin Frăsinescu (36 de ani, fundaș central) și-a reziliat contractul cu Poli Iași, la o săptămână distanță după ce suporterii moldovenilor l-au acuzat de blat.
- CONTEXT: După partida dintre Poli Iași și Dinamo București, scor 1-0, de dinaintea meciurilor internaționale, brigada „Băieții Veseli”, facțiune ce susține trupa din Moldova, a afișat un mesaj dur în fața stadionului „Emil Alexandrescu”: „Am revăzut meciurile și am constatat / Frăsinescu și Mihalache miros a blat”.
- De asemenea, pagina de Facebook „Ultras Iași” a postat: „Apar și rezultatele fără veterani! Sperăm să nu îi mai vedem niciodată pe teren în tricoul Politehnicii”
- Cosmin Frăsinescu și Marius Mihalache nu s-au aflat în lotul convocat de Nicolo Napoli pentru partida cu Dinamo, iar primul și-a reziliat ulterior contractul cu Poli, în vreme ce Mihalache nu s-a regăsit în lotul echipei pentru jocul de azi de la Clinceni (1-2).
Cosmin Frăsinescu a plecat de la Poli Iași după 6 ani
Fundașul Cosmin Frăsinescu s-a despărțit de clubul pentru care a evoluat în 196 de meciuri oficiale (8 goluri) în Liga I, Cupa României și preliminariile Europa League. CSM Politehnica Iași îi mulțumește lui „Frăsi” pentru activitatea desfășurată în cei 6 ani la clubul din Copou și îi urează multă sănătate si realizări în proiectele viitoare. Succes!
- Comunicat oficial Poli Iași
Fundașul Cosmin Frăsinescu s-a despărțit, astăzi, de clubul pentru care a evoluat în 196 de meciuri oficiale (8 goluri)...
Posted by FC Politehnica Iasi on Tuesday, March 30, 2021
Cosmin Frăsinescu, suspectul de serviciu
După partida pierdută de Poli Iași în fața celor de la FC Argeș (1-2), din urmă cu o lună, Costin Ștucan, moderatorul emisiunii GSP Live, a analizat prestația lui Frăsinescu. Fundașul a ieșit prematur de pe teren și a comis două faulturi în careu, în meciul cu trupa lui Andrei Prepeliță.
- minutul 4, Gaitan pasează moale în spate, Meza Colli ajunge primul la minge în careu, iar Cosmin Frăsinescu îl cosește pur și simplu. Penalty clar, transformat de Malele
- minutul 21, Malele e în careu, Frăsinescu îl ia în brațe apoi îi pune piedică, dar Rusandu a lăsat jocul să continue
Și în meciul tur (1-1), Cosmin Frăsinescu l-a lovit fără niciun motiv pe fundașul piteștenilor, Luka Maric, și a fost eliminat direct de arbitrul Lucian Rusandu.
Ioan Ovidiu Sabău îl apară pe Frăsinescu: „Știu ce caracter are”
- Sabău și Frăsinescu au lucrat împreună în intervalul 2005-2009, la Gloria Bistriță.
„Are un caracter extraordinar, am lucrat cu el vreo patru ani. Nu se pune problema de aşa ceva, ştiu ce caracter are. Un om nu se schimbă de pe o zi pe alta. Nu poţi să îl acuzi de aşa ceva, e un om cu sensibilitate. Nu poţi să spui despre el că ar trânti meciuri.
Nici vorbă, e un caracter frumos. Putea să ajungă la U Cluj, dar nu a vrut să meargă acolo, pentru că mi-a spus că vrea să îşi termine cariera la Iaşi. Poţi să spui de oricine, orice, dar trebuie să ai şi probe. Îl cunosc foarte bine şi fanii au greşit că au făcut asta”, a declarat Neluțu Sabău pentru Look Sport.
Daniel Pancu: „Trebuia să mai renunț la încă un jucător”
După demiterea de la Poli Iași, Daniel Pancu a fost prezent la GSP Live și a fost întrebat dacă s-a simțit vreodată trădat de vreun jucător. Inițial a negat, dar a zâmbit misterios și a spus că ar fi trebuit să dea afară un fotbalist de la echipă, fără să-i specifice numele.
Citește mai multe știri din Liga 1:
FCSB - Craiova NU se joacă pe Arena Națională! Decizie de ultimă oră » Motivul e hilar!