SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

exclusiv Primarul Nicușor Dan: „Bucureștiul are nevoie de CSM. E un brand!” + „Echipa de handbal costă 17-18 milioane de lei”

Primarul Nicușor Dan: „Bucureștiul are nevoie de CSM. E un brand pentru București!” + „Echipa de handbal costă 17-18 milioane de lei” +24   FOTO
Primarul Nicușor Dan: „Bucureștiul are nevoie de CSM. E un brand pentru București!” + „Echipa de handbal costă 17-18 milioane de lei”

Articol de - Publicat sambata, 03 aprilie 2021 20:36 / Actualizat sambata, 03 aprilie 2021 21:02

Edilul Capitalei, Nicușor Dan, 51 de ani, a asistat la primul său meci în Sala Polivalentă, CSM București - ȚSKA Moscova, 32-27. Le-a felicitat pe ”tigroaice” și a dat încă o dată asigurări că echipa va avea finanțare în continuare

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a fost prezent azi, în Sala Polivalentă, la meciul CSM-ului din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Echipa finanțată de Primărie a câștigat cu 32-27, iar Nicușor Dan le-a mulțumit fetelor pentru efortul depus. A vorbit după meci pentru Gazeta Sporturilor și cu privire la viitorul "tigroaicelor.

- Ați purtat noroc fetelor de la CSM, victorie la cinci goluri diferență. E primul meci urmărit de când sunteți primar?

- Nu nu, am mai avut meciurile cu Vâlcea...

- Mă refeream la faptul că e primul meci din tribună, ca spectator!

- Aaa, da! Lucrul cel mai important este că a fost o imensă dăruire din partea fetelor. Prima repriză extrem, extrem de bună, 20-12. Cât înțeleg eu din handbal, o ușoară cădere fizică în partea a doua. Una peste alta, țin să le mulțumesc fetelor pentru efortul depus.

- V-a plăcut vreo jucătoare anume?

- Da, mi-a plăcut interul dreapta, Lazovici. Cred că ea a fost cea mai bună.

- S-a tot vorbit de finațare, că va fi, că nu va fi. Ce puteți să ne spuneți?

- După cum știți, am făcut o vizită la club la jumătatea lunii decembrie, când era acea perioadă de incertitudine. Am discutat cu majoritatea consilierilor din Consiliul General, am promis că asigurăm finanțarea acestei echipe la nivelul pe care l-a avut anul trecut. În baza acestei promisiuni și a regularității plăților pe care noi le-am făcut, campania de transferuri a decurs normal, echipa aceasta și-a recăpătat credibilitatea față de jucătoare și față de impresari. Sper să intrăm în Final 4. În orice caz, am revenit în lumea handbalului.

- V-a plăcut la handbal, o să mai veniți?

- E păcat că nu putem juca și cu spectatori. Avem un mandat în față, e important ca această echipă să existe pentru că e un brand pentru București. Miza cea mai mare pentru mandatul meu este sportul pentru copii. Avem intenția să preluăm toate Cluburile Sportive Școlare, să fie în subordinea Primărie Capitalei și, imediat ce criza sanitară ne va permite, să dăm drumul la sportul de masă, să facem selecții în școli, campionate școlare. E bine că avem o echipă ca aceasta, care să-i stimuleze pe copii să facă sport.

- Se tot vorbește că bugetul CSM e prea mare, că Primăria ar trebui să investească în construcția unei săli proprii. Iar bugetul să fie mai mic. Ce părere aveți?

- Nu se poate. Echipa de handbal CSM București costă undeva, cu salarii, competiții, cu tot, la 17-18 milioane de lei. Iar o sală este peste 200 de milioane de lei.

- Oamenii se referă probabil la o sală mică, de 1.500, maximum 2.000 de locuri, în care să intre sportivii de la CSM București, copiii mai ales!

- Condițiile bugetare sunt austere pentru București în acest an din cauza cheltuielilor deplasate din anii trecuți, dar spre sfârșitul acestui mandat o să avem o Sală Polivalentă și pentru handbal și pentru marile evenimente sportive, culturale din București.

+19 FOTO

VIDEO + FOTO CSM București, pas uriaș spre Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin! Victorie impresionantă cu ȚSKA Moscova

GALERIE FOTO Nicușor Dan, oaspete de lux la CSM București - ȚSKA Moscova, deși meciul s-a jucat fără spectatori

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Universitatea Craiova a făcut legea pe Arena Națională cu FCSB » Roș-albaștrii sunt eliminați din Cupa României
Cupa Romaniei
Universitatea Craiova a făcut legea pe Arena Națională cu FCSB » Roș-albaștrii sunt eliminați din Cupa României
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (21)
id45
id45  •  04 Aprilie 2021, 14:56
Postat de Alexandru Nica pe 03 Aprilie 2021, 22:31

Care este problema că o parte din banii publici se duc în sport? Că nu înțeleg ideea. Vorbiți să vă aflați în treabă, v-au spălat creierii progresiștii că din banii voștri se fură... Sportul trebuie să fie prioritate națională. Așa ca Bucureștean pot spune și eu de ce se alocă bani la lucrări inutile de infastructură în județul Ilfov și la Periferia Orașului? Ilfovul de ce nu dă bani pentru Magistrala nouă de Metrou Berceni și dă Primaria Sectorului 4? O stație de metrou de 1.6 Km care deservește pentru Ilfoveni, cine i-a pus să se mute acolo în câmp și să strige că nu au infrastructură?

Tinere , ai facut sport de performanta ? Pe vremuri se cotiza la sport ... iar banii ajungeau la toate cluburile implicate . Ceea ce se intampla acum e propaganda a unui om sau a unui partid ! Apropo , nu mi-a spalat nimeni creierii ... am facut mult mai multe la varsta voastra decat faceti voi azi !!!

jgcwgwgvgebtr
jgcwgwgvgebtr  •  04 Aprilie 2021, 14:50

Cand nu era el primar era risipa din bani publici, pui de comunist.

viorelpreda
viorelpreda  •  04 Aprilie 2021, 12:50

Plangeti organizat si poate va da si voua niste ceaiuri calde cu paine cu untura.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează