FOTBAL  »  Superliga  »  VOCILE GAZETEI

Vocile Gazetei » Craiova - FCSB 2-0, comentat live de Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea și Remus Răureanu

Vocile Gazetei » Craiova - FCSB, comentat live de Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea și Remus Răureanu +9   FOTO
Vocile Gazetei » Craiova - FCSB, comentat live de Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea și Remus Răureanu

Articol de GSP - Publicat joi, 29 aprilie 2021 21:45 / Actualizat joi, 29 aprilie 2021 21:45

Duelul din play-off Craiova - FCSB 2-0 a fost comentat live pe GSP.ro de Ovidiu Ioanițoaia (director GSP), Dan Udrea (reporter GSP) și Remus Răureanu (reporter GSP). Mai jos găsiți opiniile lor de dinaintea meciului, de la pauză şi de la final.

CRAIOVA - FCSB » Final, scor 2-0:

Ovidiu Ioanițoaia: Deși în inferioritate numerică după ce Kovacs i-a arătat lui Vătăjelu al doilea cartonaș galben, Craiova s-a desprins la 2-0 repede după pauză. Când A.Vlad a scăpat în proprie poartă, gafă de junior, șutul mai degrabă anemic trimis de Nistor. Din clipa aceea, meciul a devenit și mai tensionat, de-a dreptul dramatic. În disperare de cauză, însă fără imaginație, stereotip, FCSB a forțat cu întreg efectivul, dar reduta olteană, ambițioasă și organizată, a rezistat aproape miraculos. Astfel, transpirând din abundență, Craiova a obținut o victorie eroică. Pentru devotamentul din repriza secundă, pe deplin meritată.

Dan Udrea: Craiova are antrenor, FCSB nu mai are nimic » Craiova a câștigat pentru că, în sfârșit, are pe bancă un antrenor. Care știe că titlurile sunt câștigate de organizarea defensivă, nu de impresia artistică. Craiova a câștigat și pentru că a fost mai proaspătă fizic. E chiar de analizat de ce FCSB a scăzut ritmul de când au apărut controalele anti-doping. Fiindcă și în acest derby a fost modestă la capitolul condiție fizică. FCSB a pierdut pentru că a avut prea mulți jucători sub nivelul unui meci de titlu. De fapt, pe aproape toți, inclusiv pe “Messi” al portarilor. Și îl poate invoca și pe Kovacs, care a greșit grav în startul meciului, când n-a văzut un 11 metri clar la faultul comis de Bancu!

Remus Răureanu: Craiova o să lupte în continuare pentru titlu cu CFR, FCSB e norocoasă fiindcă are locul al treilea ca și asigurat. Echipa lui Becali mai stă bine în clasament din osânza adunată în vremea în care jucau Man, Coman si ei doi, alături de Tănase și de Moruțan, câștigau meciuri fără sa existe un plan clar, o mana a unui antrenor. Universitatea a fost din nou favorizată de arbitru, dar este o echipă mai serioasă, mai bine legată. Și îl are pe Marius Constantin, "un Chiellini" redescoperit târziu.

CRAIOVA - FCSB » La pauză, scor 1-0:

Ovidiu Ioanițoaia: Meciul a început abrupt, cu ocazii ratate de Cicâldău și, respectiv, Niță. Primul a fost contrat de Radunovic, celălalt de Bancu, iar Istvan Kovacs a făcut bine că, tratând fazele la fel, n-a fluierat nimic. Repriza a continuat sub semnul egalității, dar și al mediocrității, până când, în minutul 38, Cicâldău a deschis scorul. Golgeterul oltean a deviat subtil, bară, gol, excelenta centrare a lui Vătăjelu. Avantaj la pauză pentru Craiova, obținut și cu șansă.

Dan Udrea: O repriză de calitate. FCSB mai bună, cu posesie superioară, cu jucători mai tehnici. Craiova preocupată mai degrabă să nu ia gol, dar a marcat un eurogol, grație unei execuții senzaționale a lui Cicâldău. Singurul personaj negativ al reprizei a fost Istvan Kovacs, care n-a dictat un penalty cât Casa Poporului pentru FCSB. Dacă nu vezi crampoanele lui Bancu înfipte pe glezna puștiului Niță înseamnă că fie n-ai valoare, ceea ce mă îndoiesc, fie n-ai echidistanță, ceea ce e foarte grav!

Remus Răureanu: Kovacs i-a refuzat FCSB-ului un penalty la faultul lui Bancu la Niță și a confirmat astfel suspiciunile despre atitudinea lui anti-Becali și atitudinea generala pro-Craiova a arbitrilor. Jocul a avut un ritm bun, cam încâlcit. Din toate încurcăturile au ieșit Vătăjelu și Cicâldău, creatorii fazei care stabilește scorul de acum.

CRAIOVA - FCSB » Înainte de meci:

Ovidiu Ioanițoaia: Fiecare dintre cele două echipe are neapărată nevoie de victorie. Craiova ca să rămână în trenul ce poate duce la titlu. FCSB ca să revină pe locul 1. Va câștiga cea care se va scutura mai repede de trac. De crispare. Cu o atenție specială, cu lupa, va fi privită prestația arbitrului Istvan Kovacs, a cărui delegare a stârnit o exagerată polemică în ultimele zile.

Dan Udrea:  Din cele două echipe de start, aș alege, într-un 11 ideal, 6 jucători de la Craiova (Constantin, Bancu, Mateiu, Nistor, Cicâldău, Ivan) și 5 de la FCSB (Vlad, Haruț, Miron, Moruțan și Tănase). Deci, un mic avantaj Craiova! Și pe bancă aș prefera tot antrenorul Craiovei, doar nu pe cel al FCSB-ului, Gigi Becali! Aici, mare avantaj Craiova! Și tot pro Craiovei e și controlul anti-doping, care va fi făcut de ANAD! La fel s-a întâmplat la precedenta dispută directă, când, deși s-a terminat 0-0, Craiova a fost mai bună.

Remus Răureanu: FCSB are o echipă de tineret completată cu câțiva seniori și o bancă de liga a doua. Trupa lui Becali ar fi cea mai slabă campioană, măcar din '90 până acum, dacă ea ar reuși sa obțină titlul. Craiova o sa renunțe devreme la Mitran, schimbat cu Camara sau cu un vârf. Oltenii arata ca favoriți și ar trebui sa joace foarte slab ca să rateze victoria împotriva unor adversari-juniori.

Totul despre Craiova - FCSB aici!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (86)
dansy
dansy  •  30 Aprilie 2021, 19:05

Mai Raureanule explica cu date concrete afirmatia "Craiova ajutata din nou de arbitrii"Mai baieti bagati-va capul in apa rece cand joaca iubita voastra FCSB .Altfel,nu vedeti ce prostii sunteti in stare sa scrieti pe aici.Chiar nu va este rusine sa iesiti pe strada dupa prostiile pe care le scrieti in GSP?

popescu222
popescu222  •  30 Aprilie 2021, 13:04
Postat de observator_ipohondru pe 30 Aprilie 2021, 07:31

Comentarii jenante, domnilor ziaristi. Au fost doua faze cu desfasurare identica, tratate identic de arbitru. De ce discutati numai despre una? Pentru ca avantajeaza fcsb? As vrea sa putem revedea meciul impreuna cu o hartie in fata si un creion in mana. Arbitrul a ajutat fcsb-ul intr-o maniera foarte eleganta, a trecut peste multe intrari dure ale bucurestenilor. Pana la Vatajelu, trebuiau eliminati multi altii, adica aia care sareau in spinarea lui Ivan si Tudorie, aia care ii imbranceau si le luau mingea, aia care intrau in alunecare cu crampoanele pe tibii. Dar nu e nimic, tocmai de asta ma bucur ca i-am batut. Cu penalti, fara penalti, OFTICA E MARE IN BUCURESTI. Iar a luat-o becali in barba. Nu cred ca jucatorii Craiovei vor putea lua campionatul, dar au tot respectul meu pentu atitudinea din ultimele meciuri. MURIM CU EI DE GAT. Vor fi sau nu primii la final nu mai conteaza, VOR FI CAMPIONII UNEI MARI IUBIRI.

"Domnilor ziaristi"?? Pai astia sunt exact cei mai incompetenti 3 indivizi de la gazeta, comentatori degeaba. Unul e "maestrul" limbii de lemn, altul e orbit de fcsbism, si al treilea e o acritura care incearca sa compenseze lipsa de talent prin sentinte taioase. Pacat ca gazeta nu foloseste mai mult ziaristii talentati din redactie, precum Buzarin sau Geambasu.

danny_l
danny_l  •  30 Aprilie 2021, 08:32

Mă bucur că CSU a învins aseară,nu sunt fan CSU,țin cu FCU dar mă bucur că oltenii in sfârșit au jucat eroic așa cum se joacă unele meciuri, FCSB dacă erau buni puteau întoarce scorul,au jucat atâta timp cu un om în plus,și da, Kovacs a fost echidistant, dacă ar fi dat cartonașe la acele intrari FCSB putea să rămână în 8 jucători de câmp,nu -l înțeleg pe Vatajelu,dar mai ales pe Bancu,cum să ai astfel de intrări, asta înseamnă că nu ești conectat la meci 100%,pe viitor trebuie evitate astfel de faulturi.

Vezi toate comentariile (86)
Comentează