Articol de Remus Dinu - Publicat joi, 20 mai 2021 12:43 / Actualizat joi, 20 mai 2021 14:36
Mihai Eșanu (22 de ani) e unul dintre puținele câștiguri ale lui Dinamo într-un sezon crunt, în care roș-albii au fost la un pas să retrogradeze în Liga 2.
Tânărul goalkeeper a profitat de plecările vedetelor iberice și a ajuns om de bază la „câini”.
În această dimineață, în direct la GSP Live, Vlad Muțiu (26 de ani), fost portar la Dinamo, în prezent la Universitatea Cluj, i-a făcut portretul lui Eșanu, ajuns unul dintre preferații suporterilor.
„Ne știm de foarte mulți ani. E un băiat extraordinar și un portar foarte bun și muncitor. Mă bucur sincer pentru el și îl felicit că a avut evoluțiile pe care le-a avut.
A profitat de conjunctură, a intrat și a apărat foarte bine. Ținem legătura periodic. Chiar dacă nu joacă de mult timp, am văzut maturitate și curaj la el. Asta e o chestie importantă la portari”, a declarat Vlad Muțiu.
Moment amuzant cu Eșanu: „Era în lot, dar nu-l găsea nimeni”
Muțiu, care a prins la rândul său 12 meciuri oficiale la Dinamo, a rememorat un moment amuzant petrecut alături de Eșanu. Se întâmpla în 2018, înaintea meciului Dinamo - CS U Craiova 3-0, când zăpada le-a dat mari bătăi de cap organizatorilor.
„Eram în vestiar și, dintr-odată, nu-l mai găseam pe Eșanu. Unul dintre maseuri s-a dus afară să-l caute. El era în lot, dar nu-l găsea nimeni. L-au găsit afară, cu lopata în mână, dădea zăpada de pe teren alături de suporteri. Era plin de zăpadă și ud tot”, și-a amintit Muțiu.
23 de meciuria bifat Eșanu la Dinamo în acest sezon, primind 23 de goluri. În alte 9 partide a menținut intactă poarta „câinilor”
200.000 de euroe cota de piață a lui Mihai Eșanu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
Mihai Eșanu a ajuns și la naționala U21
Mihai Eșanu a fost surpriza plăcută a dinamoviștilor în 2021. „Câinii" au promovat un tânăr crescut în propria academie, campion la juniorii A, în condițiile în care spaniolii Tomas Mejias și Rene Roman au părăsit „haita”.
Portarul avusese o singură repriză la prima divizie până când a fost titularizat în startul anului, când Mejias a dat bir cu fugiții înaintea primei etape.
Titular incontestabil la Dinamo, chiar și după venirea norvegianului Gudmund Kongshavn, plătit de trei ori mai bine, Eșanu a fost convocat de Adrian Mutu în lotul cu care „Briliantul" a atacat Campionatul European U21 din Slovenia și din Ungaria.