Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 06 septembrie 2021 16:13 / Actualizat luni, 06 septembrie 2021 16:32
Campioană olimpică la Tokyo, Simona Radiș a luat două medalii de aur și la Europenele de tineret. Proba în care a vrut să-și demonstreze ei ce poate a fost cea de simplu.
La Europenele de tineret de la Kruszwica (Polonia), canotori sub 23 de ani, România a cucerit 10 medalii: 5 de aur și 5 de argint. A terminat pe primul loc în clasamentul pe națiuni. Vedeta delegației "tricolore" a fost, fără îndoială, campioana olimpică din proba de dublu vâsle, Simona Radiș.
Canotoarea de 22 de ani a luat startul în două probe, în Polonia, dar probe cu care nu era obișnuită până acum. A tras în simplu și a fost strocul bărcii de 8 plus 1! La final, Simona a terminat competiția cu două medalii de aur la gât.
Simona Radiș: „Proba de simplu a fost un test de mândrie pentru mine”
- Simona, cum te simți? Ai fost vedeta acestor Europene, Federația Internațională de Canotaj a avut numai cuvinte de laudă la adresa ta!
- Sunt foarte fericită pentru că am încheiat așa cum mi-am dorit ultima competiție majoră din acest an. Mi-am impus și la aceste Europene obiective importante și le-am realizat. Sigur că nu aveam obiectiv să dobor recordul mondial în proba de simplu.
- Nu aveai obiectiv, dar l-ai doborât! Ca și la Tokyo, când ați doborât recordul la dublu vâsle, acum deții cel mai bun timp din istorie la simplu, la categoria sub 23 de ani!
- Proba de simplu a fost un test de mândrie pentru mine. Nu puteam să iau startul și să pierd, să mă bată fete mai mici decât mine. Elvețianca Janzen, care a terminat pe doi, mi-a plăcut foarte mult. Are 18 ani și cred că va avea un viitor foarte frumos. De asta am tras cât am putut și am câștigat, spun eu, destul de clar.
- Simona, ai mai tras în simplu până acum? Eu nu-mi amintesc!
- Cred că la o Balcaniadă! Și pe la Naționale. În rest, nu. Dar mi-a plăcut. Ești tu cu tine, lupți cu tine, cu gândurile tale, durerile tale.
Simona Radiș: „Nu am avut timp de sărbătorit”
- La două ore după ce ai luat aurul în simplu, ai urcat în barca de 8 plus 1. O altă probă nouă pentru tine. Cum a fost?
- Și aici mi-a plăcut. E o vorbă în canotaj, când treci din vâsle în rame e mai ușor. M-am adaptat repede și cred că m-am descurcat și aici. Am avut și timp să mă recuperez. După ce am terminat la simplu, am fugit repede la recuperare, mi-am revenit și am putut să dau totul. Am câștigat la o diferență clară și în 8.
- Acum sincer, care probă ți-a plăcut cel mai mult?
- Cum am mai spus, toate probele în care am tras mi-au plăcut. Să rămânem totuși la dublu. Ancuța mă așteaptă, mai avem multe de arătat împreună!
- Cum ați sărbătorit?
- Nu am avut timp de sărbătorit. Știi cum e la canotaj, în ultima zi trebuie să desfacem bărcile, să le punem în remorci, totul e pe grabă. Dar pot spune că după ce ne-am terminat treaba, am mai avut mai mult de o oră până să vină primul autobuz să ne ducă la hotel. Ne-am dus și noi la o terasă, am băut un suc, am mâncat o înghețată. Asta a fost sărbătoarea noastră!
- Ai zis că ai încheiat sezonul, dar mai sunt Naționalele? Nu tragi la Campionatele Naționale?
- Ba da, ba da, dar acolo nu e greu! Mă gândesc la cei doi ani de când am muncit continuu aproape, doi ani foarte grei din punct de vedere psihic și fizic. După ultima cursă, m-am relaxat. Nu de alta, dar mai e un pic și o luăm de la capăt. O să vedem când începem, am auzit de o variantă 15 octombrie, alta 4 octombrie.
Simona Radiș: „Nu am planuri de vacanță”
- Poate pe voi cei care ați fost la Europenele de tineret, vă lasă mai mult, nu?
- Să sperăm! Dar până una alta, trebuie să profităm de fiecare clipă de pauză.
- Nu ai avut timp de vacanță. Ți-ai propus să pleci undeva?
- Nu am niciun plan. Va fi ceva așa, pe moment. O ofertă last minute, ceva pe moment. Am mai procedat așa și a ieșit bine.
30 de țăriau participat la Campionatele Europene de tineret. Dintre acestea, 19 au obținut cel puțin o medalie
8 canotoriprezenți la Kruszwica au făcut parte și din lotul olimpic de la Tokyo: Simona Radiș, Maria Tvodariu, Adriana Ailincăi, Magdalena Rusu, Florin Lehaci, Florin Arteni, Ștefan Berariu, Ciprian Huc
15 bărcia avut România în competiție la Europenele Under 23, 10 dintre ele luând medalie
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!