Articol de Vlad Nedelea - Publicat miercuri, 22 septembrie 2021 17:28 / Actualizat miercuri, 22 septembrie 2021 18:00
Hunedoara e în sărbătoare în ziua mult așteptatului meci cu FCSB. Cu 4 ore înainta partidei, suporterii stau la cozi de zeci de metri pentru a face testele COVID-19 necesare accesului în stadion.
- CS Hunedoara și FCSB se întâlnesc astăzi, de la ora 21:00, în „16-imile” de finală din Cupa României. Meciul va fi televizat de DigiSport 1, Telekom Sport și Look Plus.
Hunedorenii au îndurat ploaia și au așteptat zeci de minute pentru a se testa. Până acum, s-au vândut 6.000 de bilete, însă, din informațiile obținute de GSP.ro, la meci ar putea intra chiar 8.000 de spectatori.
Emulație la Hunedoara înaintea meciului cu FCSB
Din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID, clubul hunedorean a sistat vânzarea biletelor. Până luni, se vânduseră 6.000 de bilete, însă e de așteptat ca suporterii să fie prezenți în număr mult mai mare pe stadion. Pe lângă aceștia, alți 2.000 de copii, elevi până în 18 ani, vor intra la meci pe baza carnetului de note vizat.
E ultimul meci important pe stadionul ce urmează a fi demolat pentru a fi construită o nouă arenă și, cel mai probabil, ultimul meci care va beneficia de o asemena asistență, ținând cont de creșterea tot mai îngrijorătorare a cazurilor de COVID-19.
Rețetă financiară importantă pentru Hunedoara
Hunedorenii au încasări de 180.000 de lei (36.000 de euro) din bilete. Meciul se va disputa cu casa închisă: cele 6.000 de tichete au fost deja epuizate.
„Faptul că s-a ajuns până aici înseamnă foarte mult pentru o echipă nou formată. A trecut cinci tururi ca să ajungă aici. Legat de rețeta financiară sunt două aspecte. S-au vândut 6.000 de bilete, la prețul de 30 de lei. E un spectacol pentru Hunedoara. Va fi un eveniment istoric”, a spus Bogdan Apostu, manager sportiv la CS Hunedoara, la GSP LIVE.
Mă încearcă sentimente aparte, am crescut aproape, la Mediaș. Acolo mi-am început cariera. Sper să ne facem jocul și să trecem mai departe, asta e cel mai important. Știm că nivelul lor nu este acela (Liga 3, n.r.), cred că vor promova în acest an pentru că au jucători buni. Vrem să câștigăm meciul, să mergem mai departe pentru că ne dorim să continuăm în Cupa României – Darius Olaru, mijlocaș FCSB