FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - ARMENIA

EXCLUSIV Un fost internațional armean e sigur: „România e favorită” » Ce probleme au armenii și la ce trebuie să fie atenți „tricolorii”

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat luni, 11 octombrie 2021 07:48 / Actualizat luni, 11 octombrie 2021 12:47

Fostul internațional armean Arman Karamian (41 de ani) consideră că România pornește cu prima șansă în meciul cu Armenia, pentru că joacă în fața propriilor suporteri, dar și pentru că a arătat o formă mai bună în ultimele partide.

  • România - Armenia, din grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial, se joacă luni, de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Pro TV.

- Te salut, Arman! Cum se vede din SUA meciul România - Armenia?
- Ambele echipe sunt aproape de inima mea. Am jucat pentru naționala Armeniei, iar în România m-am simțit extraordinar. Cred că România este favorită, pentru că joacă în Ghencea și va fi susținută de 15.000 de spectatori. 

Trebuie să fie însă atentă în apărare deoarece Armenia marchează! Va fi un meci decisiv pentru locul 2. Mă aștept să fie un joc deschis, egalul nu avantajează pe nimeni. Îmi doresc să câștige una sau alta, cine e mai bun. Vreau să meargă în play-off România sau Armenia, mai bine așa decât Macedonia de Nord. 

„România a jucat mai bine decât Armenia în toamnă"

- Ce s-a întâmplat cu Armenia după startul perfect cu trei victorii din trei partide?
- Din martie, când a câștigat 1-0 cu Liechtenstein, 2-0 cu Islanda și 3-2 cu România, Armenia și-a ieșit din ritm până la următoarele meciuri, din septembrie. Cea mai mare problemă este că jucătorii din străinătate nu prea mai joacă la echipele de club. În schimb, România a început să joace mai bine în toamnă decât în primăvară

Am văzut meciul cu Germania, de la Hamburg, iar părerea mea este că România merita un egal. Mi-a plăcut cum a jucat, iar Ianis Hagi a marcat un gol formidabil.

- Jocul Armeniei depinde în continuare de Mkhitaryan?
- Statisticile arată că, fără Mkhitaryan, Armenia a câștigat primele trei meciuri, iar cu el în echipă n-a bătut pe nimeni. A făcut trei egaluri, 0-0 cu Macedonia de Nord, 1-1 cu Liechtenstein și 1-1 cu Islanda, și o înfrângere drastică, 0-6, cu Germania. 

Mkhitaryan nu poate să joace de unul singur. Gândiți-vă unde ar fi fost acum Armenia cu patru puncte în plus, dacă ar fi câștigat cu Liechtenstein și cu Islanda! Avea șase puncte în fața României și patru peste Macedonia de Nord.

- Ce a schimbat antrenorul spaniol Joaquin Caparros de a dus Armenia să lupte pentru calificarea la Mondial?
- A creat o echipă care practică un fotbal mult mai eficient. Nu mai e ca pe vremea noastră, când obțineam rar câte un rezultat mare, gen acel 1-1 cu România, din 2004, la Erevan. Caparros a adus o nouă atitudine la echipa națională. 

România a ratat o calificare din cauza Armeniei

Chiar dacă armenii ne-au bătut în martie pentru prima dată, 3-2, la Erevan, tradiția este de partea „tricolorilor". România a câștigat patru din cele șase întâlniri directe, însă există și un episod care ne-a provocat multă dezamăgire. 

E vorba de meciul disputat pe 17 noiembrie 2004, la Erevan, încheiat 1-1 (Marica 29/ Dohoian 60), rezultat care a compromis definitiv calificarea României la CM 2006 și a provocat încheierea prematură a celui de-al doilea mandat al lui Anghel Iordănescu la cârma naţionalei.

Din cauza acelui egal neașteptat, România a ratat cea de-a doua prezență consecutivă la turneul final suprem, după „barajul" de tristă amintire cu Slovenia pentru CM 2002. Numit în locul lui Iordănescu, Victor Pițurcă nu a putut salva calificarea. România a terminat grupa pe 3, după Olanda și Cehia

17.11.2004Armenia - România1-1prelim. CM 2006
08.06.2005România - Armenia3-0prelim. CM 2006
28.02.2006România - Armenia2-0amical, Cipru
08.10.2016Armenia - România0-5prelim. CM 2018
01.09.2017România - Armenia1-0prelim. CM 2018
31.03.2021Armenia - România3-2prelim. CM 2022

România - Armenia. Echipele anticipate de Gazetă:

România: Fl. Niță - Rațiu, Chiricheș, Ad. Rus, Bancu - Stanciu, Nedelcu, Cicâldău - I. Hagi, Keșeru, Maxim
Rezerve: A. Vlad, Aioani, Toșca, Albu, A. Ivan, R. Marin, Cordea, Al. Mitriță, Moruțan, Mihăilă
Antrenor: Mirel Rădoi

Armenia: Iurcenko - Terterian, Haroian, Voskanian, Hovskanian - Barseghian, Udo, Sperțian, Mhitarian - Adamian, Zelarian
Rezerve: Aivazov, Bușnev, Grigorian, Avanesian, Bairamian, Vardianian, Monroy, Mkoian, Geloian, Karapetian, Muradian, Margarian
Selecționer: Joaquin Caparros

VIDEO România, meci decisiv în preliminariile CM 2022! Totul despre meciul cu Armenia

Citește și: 

Mirel Rădoi, brutal de sincer: „Dacă nu îi batem, nu avem ce căuta nici în Cupa Intertoto!”

România - Armenia, barajul dinaintea barajelor » Toate scenariile + cum ar arăta un viitor traseu spre Mondial

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB
Superliga
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (1)
leu.mr
leu.mr  •  11 Octombrie 2021, 10:29

"Din cauza acelui egal neașteptat, România a ratat cea de-a doua prezență consecutivă la turneul final suprem" ??? Povesti nemuritoare, daca invingeam in Armenia puteam ajunge maxim la barajul pentru CM 2006!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close