Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 noiembrie 2021 14:30 / Actualizat miercuri, 17 noiembrie 2021 18:23
Dinamo a disputat, la Ploiești, un meci amical împotriva Astrei Giurgiu, locul 19 din Liga 2, și a câștigat cu 2-1.
După 3-2 cu Gloria Buzău, locul 5 în Liga 2, meci jucat în condiții speciale, cu două reprize de 60 de minute, Dinamo a câștigat azi al doilea amical programat de Rednic în această pauză competițională, 2-1 cu Astra.
Dinamo a început bine meciul și a deschis rapid scorul, în minutul 11. Deian Sorescu, folosit ca mijlocaș stânga, a avut o acțiune pe partea lui și a centrat pe jos în centrul careului, de unde Ahmed Bani a reluat cu latul.
Egalarea a venit în minutul 23, după o gafă incredibilă a lui Eșanu. Portarul lui Dinamo, fără să fie presat de vreun adversar, i-a pasat direct atacantului Astrei, Dragu! Acesta a intrat în careu și a șutat puternic, sub bară.
După doar două minute, Sorescu a readus-o pe Dinamo în avantaj și a stabilit scorul final. Acesta a profitat de o gafă a unui fundaș advers, care nu a putut bloca o minge simplă, a preluat la marginea careului și a șutat excelent, lângă bară.
În partea secundă, Rednic a schimbat întreaga echipă, folosind mai mulți tineri. „Câinii” au mai fost periculoși în două rânduri, prin Bordușanu și Andrei Radu, dar nu au putut să majoreze scorul.
VIDEO » Astra Giurgiu - Dinamo 1-2
- Au marcat: Dragu 23 / Bani 11. Sorescu 25
- Partida se joacă la Ploiești, pe stadionul „Conpet”;
- Acesta este al doilea joc de verificare al dinamoviștilor din această pauză competițională, după 3-2 cu Gloria Buzău, locul 5 în Liga 2, meci jucat în condiții speciale, cu două reprize de 60 de minute.
- min 90: Final de meci
- min. 66: Andrei Radu trage mult peste poartă, de la 10 metri
- min. 55: Bordușanu trage de la marginea careului, dar mingea se duce pe lângă poartă
- Dinamo: Fara – Crețu, R.Grigore, Giafer, Radu - Itu, St. Filip – Bordușanu, Măgureanu, Mihaiu - Țîră
- min. 46: A început repriza a doua
- min. 45: Pauză
- min: 40: Sorescu ia o acțiune pe cont propriu, de la 20 de metiri, avansează și șutează de la 20 de metri. Moroz respinge în corner
- min 25: GOL Dinamo! Sorescu profită de o gafă a unui fundaș advers, preia mingea la marginea careului și șutează puternic. Portarul Moroz nu a avut nicio șansă
- min. 23: GOL Astra! Dragu marchează cu un șut de la 10 metri, după o gafă uriașă a portarului lui Dinamo. Eșanu, fără să fie presat de vreun adversar, i-a pasat direct lui Dragu. Acesta a intrat în careu și a șutat puternic, sub bară
Gafa lui Eșanu, în imagini succesive:
- min. 12: GOL Dinamo! Ahmed Bani a marcat cu un șut din mijlocul careului, după o acțiune pe partea stângă creată de Sorescu, care a centrat pe jos în careu, de unde mijlocașul dinamovist a marcat
- min. 10: Meciul are ritm, dar lipsesc ocaziile. Dinamo a fost periculoasă prin Sorescu, care a executat pe poartă o lovitură liberă din colțul terenului. Portarul Moroz a respins
- min. 1: A început meciul
Echipe de start
Dinamo: Eșanu – Gluhakovic, R. Popa, A. Radu, Kainourgios – Sorescu, Răuță, Matei, Bani – Vestenicky, Ivanovski
Rezerve: Fara, Chioveanu, Filip, Itu, C. Grigore, R. Grigore, Țîră, Bordușanu, T. Curea, Giafer, Măgureanu, Crețu, Mihaiu
Absenți: Iliev, Pinto, Torje, Espinosa, Carp, Nunic (accidentați)
Astra: Moroz – Zamfir, Stoian, Vasilescu, Yunus Fatai – Banu, Șerban, - Zaharia, Danciu, Dragu – Gheorghe
Rezerve: Cotoloan, Riza, Giurgiu, Ilie, Lică, Adeshina Fatai
Antrenor: Florin Stângă
Probleme de lot pentru Dinamo
Torje și Nunic s-au adăugat grupului accidentaților, din care mai fac parte Iliev și Carp.
După portarul Plamen Iliev și mijlocașul Cătălin Carp, care nu au jucat sâmbătă în amicalul cu FC Buzău (3-2), alți doi fotbaliști au probleme medicale. Gabriel Torje și Marko Nunic riscă să nu joace nici luni, cu Voluntari, nu doar în partida de verificare de azi, cu Astra, a dezvăluit GSP.ro.
Cei patru nu sunt luați în calcul pentru deplasarea de la Ploiești. Extrema și atacantul acuză anumite probleme medicale din cauza volumului de muncă din ultima perioadă și nu se știe dacă vor fi refăcuți până la următorul joc.
S-a întors Răuță
În schimb, la antrenamentul de aseară a participat și Alexandru Răuță, 29 de ani, care a avut probleme respiratorii la meciul cu Rapid (1-1) și i-a speriat pe toți. Inclusiv pe el, fotbalistul afirmând că a trecut pe lângă o dramă.
Închizătorul a fost doar spectator în ultimele trei partide. El ar urma să se dueleze pentru postul de titular cu Michel Espinosa, care nu a impresionat până acum, sau cu Cosmin Matei, în cazul în care „Puriul” va dori să joace cu Răuță, Espinosa și Itu în fața apărării.
VIDEO Florin Matache, despre situația de la Dinamo: „E din ce în ce mai rău!”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Anunț triumfal al suporterilor lui Dinamo: „Programul DDB trece la un alt nivel”
EXCLUSIV Noi bătăi de cap pentru Rednic » Încă doi jucători incerți cu FC Voluntari