OPINII  »  EDITORIAL

Să descoperim proiectul Hagi!

Articol de - Publicat duminica, 21 noiembrie 2021 16:26 / Actualizat duminica, 21 noiembrie 2021 16:35

Favoritul sentimental al postului de selecționer al României a aliniat doar 3 jucători din propria academie în echipa de start contra UTA.

Subiectul Gheorghe Hagi la echipa națională tot ridică temperatura fotbalului românesc. Un corp inert cu febră, asta oricum nu-i a bună. Ați observat că după ratarea calificării la baraj nimeni nu a rămas indiferent la subiect. Și, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile publice, pricepi că nu ar exista persoană mai potrivită decât fostul decar să preia reprezentativa.

Domnește așa un aer de consens emoțional în privința lui Gică de mai că te podidesc lacrimile. Țărișoara îl vrea, credincioșii stadioanelor fac penitență pentru că i-au greșit cândva (când?, cum?, nu contează!), el aruncă vorba cu proiectul pe termen lung, apoi pleacă în dribling spre treburile lui.

Medicament contra mediocrității

Presupunând că tocmai ai picat din Lună în plină dezbatere, tu lipsind de pe planetă ultimii 30 de ani, poți vedea astfel lucrurile. Cei care nu am călătorit totuși prin spațiul intergalactic știm cât de duplicitară este lumea fotbalului. Aceea care ne arată spre Hagi ca spre unicul purtător al focului sacru.

Să descoperim proiectul Hagi!
Gică Hagi

El însuși, legendarul decar, arde pe rugul pasiunii vorbind înflăcărat despre proiecte care ar redresa fotbalul românesc. Nu intră deloc în amănunte, dar ne dă de înțeles că puse în practică ideile lui ne-ar vindeca de mediocritate. Federația corporatistă tace și pritocește altă mediocritate, adică prelungirea contractului lui Rădoi.

Gimnastica ajefistă

Mihai Stoichiță, directorul departamentului tehnic al FRF, enervează populația și spune că la națională este nevoie de rezultate imediate, nu de proiecte, punându-și cu bună știință în cap opoziția care deja s-a împăcat cu încă un mandat de președinte al lui Burleanu.

Au înțeles că președinția FRF nu este obiectul unui vot popular, ci un exercițiu de gimnastică al ajefiștilor de pe întreg cuprinsul patriei.

Cu 4 străini la start! Ely are 31 de ani

În componența Aioani - Dussaut, Larie, Ghiță, De Nooijer - Boboc, Artean, Purece - Ely Fernandes, A. Pitu, Betancor, Farul Constanța a început meciul cu UTA, 0-0 rezultat final, cu un „11” a cărui vârstă medie a fost de 26 de ani și jumătate.

Farul, care de câteva sezoane înoată în clasament între play-off și play-out, a avut în echipa de start doar 3 jucători crescuți în propria academie (Virgil Ghiță, Radu Boboc și Alexi Pitu), dar a aliniat în schimb 4 fotbaliști străini – De Nooijer, Dussaut, Betancor și Ely Fernandes. Cel mai bun om al Farului în meciul cu arădenii a fost fundașul central de 34 de ani Ionuț Larie, dat la casat acum 4 ani de FCSB.

Proiectul regenerator?

Ce ziceți, vi se pare că am sărit de la una la alta? Fiindcă așa arată astăzi proiectul pe termen lung al lui Gheorghe Hagi, început acum 12 ani la Ovidiu cu Viitorul și dus la alt nivel din acest sezon prin fuziunea cu Farul.

Vi se pare ceva care se regenerează permanent și reprezintă o pepinieră pentru echipa națională? Este Farul o echipă foarte tânără, care cultivă și încurajează cu precădere elementul autohton după modelul enunțat de Hagi? Vi se pare productivă obsesia pentru Chițu, un fotbalist de 30 de ani?

Dar insistența de a-l recupera pe Adrian Petre? Ce mai știm de George Ganea, el chiar o speranță la 22 de ani, dar una mereu amânată? Dar de Casap, dar de Andrei Ciobanu? Și, peste toate, dincolo de o posesie statică, vi se pare că echipele antrenate de Hagi zbârnâie și propun fotbalul mileniului următor?

Pasiune, afacere și puțin absurd

Răzvan Marin și Ianis Hagi sunt singurii titulari incontestabili ai naționalei crescuți la Academia Hagi. Asta ca să lămurim și teza potrivit căreia principalul furnizor al primei reprezentative este școala fostului mare atacant.

Da, este greu să produci fotbaliști de mare valoare și costă. Dar este o întreprindere asumată. Hagi este un om pasionat, dar a cărui pasiune nu trebuie confundată cu eroismul. Hagi a cheltuit multe milioane de euro să crească jucători, apoi a vândut de alte multe milioane. Bravo, asta înseamnă că este și un redutabil om de afaceri!

În plan strict sportiv, proiectul Farul/Viitorul nu este nici pe departe un model demn pentru aplicarea la națională. Presupunând prin absurd că Federația l-ar vrea, iar el, tot prin absurd, că ar accepta.

Hagi la echipa națională este o temă frumoasă pe care nu are rost să o stricăm cu adevărul. 

Citește și:
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
Superliga
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”
Liga 2
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”
Cum răspunde Gigi Becali afacerii Șucu la Genoa: „Eu am vrut să-i cumpăr pe ei”
Superliga
Cum răspunde Gigi Becali afacerii Șucu la Genoa: „Eu am vrut să-i cumpăr pe ei”

Comentarii (32)
sibelius
sibelius  •  22 Noiembrie 2021, 16:23

Pe scurt: proiectul Hagi nu a produs nimic superior calitativ sau numeric altor "proiecte"(care nu s-au considerat proiecte si nici nu au facut valuri de cateva ori pe an cu "realizarile" lor. Regele este gol, dar noi ii tot admiram hainele.

sibelius
sibelius  •  22 Noiembrie 2021, 16:17
Postat de avaaaai pe 22 Noiembrie 2021, 14:15

Logică analiza. Și atunci, ca extensie normală, ar trebui mers la națională pe un proiect, dar nu cu Hagi, ci cu Marius Croitoru. Îl pensionăm pe Stoichiță, vine Iftimie în locul lui, oricum zice că i s-a cam luat să fie patron la Botoșani. Cei doi chiar au găsit ceva talente, așa, din necunoscut. Dar dacă le dai pe mână niște jucători care totuși joacă pe la echipe bune prin Europa!?

Care sunt echipele bune din Europa la care joaca "ai nostri"? Croitoru gaseste niste necunoscuti care dau randament la Botosani, dar sunt cantitate neglijabila la o echipa care-si propune mai mult de locurile 4-6 din Romania. Chindris nu are NICIUN minut jucat in campionat la Santa Clara care acum e pe ultimul loc in Portugalia. Ongenda a venit bumerang de la Lecce, Rodriguez nu mai e nici in lot la CFR. Exemplele pot continua.

avaaaai
avaaaai  •  22 Noiembrie 2021, 14:15

Logică analiza. Și atunci, ca extensie normală, ar trebui mers la națională pe un proiect, dar nu cu Hagi, ci cu Marius Croitoru. Îl pensionăm pe Stoichiță, vine Iftimie în locul lui, oricum zice că i s-a cam luat să fie patron la Botoșani. Cei doi chiar au găsit ceva talente, așa, din necunoscut. Dar dacă le dai pe mână niște jucători care totuși joacă pe la echipe bune prin Europa!?

Vezi toate comentariile (32)
Comentează