OPINII  »  EDITORIAL

VAR, tichie de mărgăritar

Articol de - Publicat luni, 20 decembrie 2021 09:59 / Actualizat luni, 20 decembrie 2021 09:59

Arbitrajul video ar trebui să fie disponibil din vara viitoare. Sistemul e util, doar că el arată ca un moft și ca o sfidare a unor fotbaliști care nu mai au bani nici de chirii, nici de mâncare

Cluburile românești produc puțini fotbaliști buni și nici nu mai sunt capabile să atragă străini de calitate, de când au speriat Europa, Africa și America de Sud cu păcălelile pe care le-au orchestrat. Unele păcăleli au fost programate, altele așa s-au nimerit.

În campionatul pentru care televiziunile plătesc 28 de milioane de euro pe sezon există jucători neplătiți de 6 luni. Situații grave sunt la Mediaș și la Clinceni, însă datorii către angajați au mai toate cluburile.

La Gaz Metan și la Academica, fotbaliștii sunt aproape de disperare. A devenit cunoscut cazul lui Alceus, haitianul căruia nevasta i-a cumpărat un bilet de avion pentru ca el să nu rămână captiv în România pe parcursul vacanței din iarna aceasta.

În afara drepturilor TV, echipele mai au bani din primării și din consilii locale, din sponsorizări. Oricât de mulți ar fi, banii tot nu le ajung și pentru salarii. Oamenii au alte preocupări, ei insistă de luni de zile pentru introducerea VAR în Liga 1, un sistem science-fiction într-un mediu sărac, înapoiat. Va fi ca și cum Becali și-ar mâna oile cu Maybach.

Integritate cu oameni nemâncați?

Străinii de la Mediaș au petrecut lunile recente în negocieri cu proprietarii apartamentelor în care locuiesc, speriați că se vor trezi în stradă. Le mai poți pretinde să fie preocupați de salvarea de la retrogradare, să se antreneze la maximum și să-și rupă picioarele pentru club? 

Când vezi într-un meci o eroare a unui fotbalist neplătit de o jumătate de an sau un cartonaș galben pe care parcă l-ar fi cerut te poți întreba dacă nu cumva jucătorii s-au apucat să câștige bani din bilete de pariuri, dacă salarii și prime n-au văzut de atâtea luni de zile?

VAR, tichie de mărgăritar
Bryan Alceus (stânga), de la Gaz Metan, n-a mai primit niciun ban de 4 luni FOTO: sportpictures.eu

Când juca la Hapoel Tel Aviv, Pintilii a povestit că în Israel erau garantate salariile: „Liga de aici blochează banii din drepturile TV în limita bugetului de salarii. Dacă vrei să angajezi fotbaliști mai mulți și mai scumpi, trebuie să demonstrezi că ai resurse ca să acoperi costurile”.

În România nu ar fi posibil, Federația și LPF nu intervin ca în Israel pentru că formațiile rostogolesc datorii vechi, ele au nevoie de drepturile TV ca să stingă restanțe de luni de zile.

Comportamentul cluburilor nu mai e cunoscut doar aici. FIFPro, sindicatul mondial, a protestat oficial în septembrie: „Suntem sătui de administratorii fotbalului din România, ei arată încontinuu că nu le pasă de jucători!”.

„Doar e bun, îl duc în Moldova!”

Toată lumea a aflat, așa că agenții și fotbaliștii buni se feresc de campionatul acesta. Un impresar care cunoaște și situația de la Sheriff Tiraspol explică de ce românii nu vor mai avea acces la străini foarte buni: „Din România încă n-am încasat comisionul pentru un transfer făcut în 2020! La Tiraspol, salariile nu întârzie nicio zi și comisionele sunt plătite și ele la datele stabilite. Oricare agent ar duce un jucător la Sheriff, nu l-ar propune în Liga 1”.

Mai vin numai străini care chiar nu găsesc alți angajatori, în alte țări. Sunt puține cluburile care au investit serios în centre de tineret, deci nici români excelenți nu au de unde să apară. 

Rezultatele se văd deja, Liga 1 e a 37-a competiție din Europa în clasamentul coeficienților în sezonul acesta european. Nimeni din FRF, din LPF nu a vorbit despre vreo idee de redresare, despre vreun plan, toată lumea e concentrată pentru VAR.

Dacă fotbalul e tot mai slab și-l practică oameni înfometați, măcar să fie arbitrați la milimetru, cu cheltuieli de sute de mii de euro! 

Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament

Comentarii (9)
tipsy
tipsy  •  20 Decembrie 2021, 23:51

La ce se joaca in fotbalul romanesc, 4-5 mii pe luna ar trebui sa fie salariul maxim, pe care il incaseaza supervedeta echipei. Restul, cel mult 2-3 mii pe luna, cum au si semiamatorii din Georgia ori Albania, care ne elimina in fiecare an din preliminariile preliminariilor cupelor europene. Echipele incaseaza sume imense de la televiziuni si primarii, nu au nicio performanta si tot sunt pe minus. Cum e posibil asa ceva? Simplu. Fotbalul romanesc e o clica unde tot ce conteaza sunt comisioanele si combinatiile facute cu impresarii. Eu cunosc un jucator din Liga 1 care a primit salariu mai mare decat a cerut si in mod cert nu e singurul! Hai sa ne imaginam de ce. Articolul e bun, insa de ce nu sapati mai adanc daca vreti sa va numiti jurnalisti?

valserg
valserg  •  20 Decembrie 2021, 19:02

Mai incerc o data, prima oara m-ati cenzurat total. Deci: Articolul vrea sa creeze o conexiune stransa intre doua probleme ce nu au nicio legatura: intarzierea la plata salariilor si VAR-ul. Iar noi, conform autorului, ar trebui sa fim de acord ca, avand un campionat slab, n-are rost sa introducem VAR-ul. Asa o aberatie nu citesti in fiecare zi.

adrianciprian
adrianciprian  •  20 Decembrie 2021, 17:54
Postat de fibra pe 20 Decembrie 2021, 12:00

Campionatul a devenit o bascalie caruia ii mai dau atentie cei care taie frunza la caini.Cei care stau 5-6 sau mai multe luni fara bani e clar ca habar nu au sa faca altceva decat sa bubuie mingea sau sa se impiedice in ea,munca e grea.Succes spre nimic!

Poftim? Reproșezi unui fotbalist că doar asta știe să facă? :)))

Vezi toate comentariile (9)
Comentează