Articol de GSP - Publicat joi, 20 ianuarie 2022 14:48 / Actualizat joi, 20 ianuarie 2022 14:52
Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) s-a calificat în turul 3 la Australian Open, după ce a învins-o clar pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (25 de ani, 83 WTA), scor 6-2, 6-0.
- Halep va juca sâmbătă în turul 3 cu Danka Kovinic (27 de ani, 98 WTA), cea care astăzi a eliminat-o pe Emma Răducanu (19 ani, locul 18 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-3.
Simona Halep și-a confirmat statutul de favorită și a câștigat meciul rapid, după o oră și 6 minute.
30-💙
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 20, 2022
Make that 30 match wins for @Simona_Halep at the #AusOpen as she defeats Beatriz Haddad Maia 6-2 6-0.#AusOpen • #AO2022 pic.twitter.com/aeYjqa0r4j
Simona Halep, victorie cu Beatriz Haddad Maia la Australian Open
Halep a început tare meciul. A condus cu 3-0, după ce a reușit un break, și s-a menținut în avantaj. Simona nu a avut probleme în game-urile de serviciu, astfel că Haddad Maia nu a avut șansa de a egala scorul. În finalul setului, la 5-2, Halep a mai făcut un break și a câștigat setul cu 6-2, după 36 de minute.
Setul secund a început identic. Halep s-a distanțat rapid la 3-0 și a controlat jocul. După un game în care a forțat pe serviciul adversarei, Simona a făcut 4-0, ulterior câștigând game-ul de serviciu. La 5-0, Halep a mai reușit un break și a câștigat setul cu 6-0, asigurându-și calificarea în turul 3.
La final, fanii de pe arena „Rod Laver” au scandat „Siuuu”, strigătul făcut celebru de Ronaldo după marcarea golurilor.
Simona Halep - Beatriz Haddad Maia 6-2, 6-0
6-0. game, set, meci Halep: Simona Halep mai face un break și câștigă meciul
5-0, Game Halep: Simona este la un game de calificarea în turul 3. Și-a câștigat game-ul de serviciu, iar Haddad Maia servește pentru a rămâne în meci
ak Halep: Simona este de neoprit în aceste momente. Joacă excelent și mai face un break, profitând că Haddad Maia a făcut o dublă greșeală la 40-40.
3-0, Game Halep: Se repetă scenariul din primul set. Halep face 3-0, la capătul unui game pe care și l-a complicat singură după ce a făcut două duble greșeli
2-0, Break Halep: Jucătoarea noastră câștigă din nou pe serviciul adversarei. A jucat excelent la retur, a fost agresivă și a ales cele mai bune momente în care să accelereze și să atace
1-0, Game Halep: Simona începe tare și acest set. Câștigă la 0 game-ul de serviciu
Începe setul doi. Halep servește prima
6-2, SET Simona Halep: După 36 de minute, Simona închide setul. A mai reușit un break și preia conducerea partidei
5-2, Game Halep: Simona își câștigă serviciul, deși Haddad Maia a avut 15-0. Halep a închis game-ul surprinzător, venind la fileu și executând un voleu perfect
4-2, Game Haddad Maia: Beatriz nu cedează în acest game, Își face din nou serviciul și rămâne aproape de Halep
4-1, Game Halep: Simona joacă foarte bine și-n acest game. Ajutată de un serviciu foarte bun, Halep a controlat schimburile și reușește să-și majoreze avansul
3-1, Game Haddad Maia: Brazilianca întrerupe seria Simonei Halep, după un game complicat. Jucătoarea noastră a avut două mingi de break, ratate însă.
3-0, Game Halep: Jucătoarea noastră evoluează foarte bine în aceste momente. Construiește bine punctele, alege inspirat loviturile și nu-i permite lui Haddad Maia să o pună în dificultate.
2-0, Break Halep: Simona face break-ul. Halep a jucat bine la retur, a fost agresivă și pus-o în dificultate pe adversară.
1-0, Game Halep: Simona începe bine meciul. A câștigat pe propriul serviciu. La 30-30, Halep a reușit o lovitură spectaculoasă, câștigând punctul cu un forehand în diagonală, la care Haddad Maia nu a avut replică
A început meciul. Simona servește prima
După ce a trecut de Magdalena French în turul 1, Simona Halep va da peste o adversară pe care a mai învins-o o singură dată în circuit.
Beatriz Haddad Maia a avut un meci complicat în turul 1, pe care l-a câștigat în 3 seturi, scor 3-6, 6-2, 6-3 cu Katie Volynets (20 de ani, 176 WTA). Haddad Maia s-a impus după două ore în fața lui Volynets.
Acesta va fi al doilea meci direct dintre cele două jucătoare. Simona l-a câștigat pe precedentul, la Wimbledon, în 2017, scor 7-5, 6-3.
Jucătoare de mână stângă, Beatriz Haddad Maia și-a egalat cel mai bun rezultat la Australian Open, prezența în turul 2. Ea a mai fost în această fază a competiției în 2018 și 2019. Cea mai bună clasare a ei a fost în septembrie 2017, când era pe locul 58 WTA. Are o finală, în 2017, la Seoul, și două trofee la dublu, ambele la Bogota în 2015 și 2017.