Articol de GSP - Publicat duminica, 20 februarie 2022 13:42 / Actualizat duminica, 20 februarie 2022 16:59
Scandalul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, aflați în proces de divorț, continuă.
Azi, la o zi după ce antrenorul celor de la CSU Craiova a declarat că el i-a cumpărat acesteia un ceas de 100.000 de euro și mai multe accesorii, Anamaria Prodan a revenit pe Instagram, cu o serie de mesaje jignitoare.
Anamaria Prodan contraatacă cu jigniri după declarațiile lui Reghecampf
„La un moment dat a zis că i-am luat ceasurile. Păi, a vrut ceas Richard Mille. Am dat 100.000 de euro. Dacă îmi spunea că vrea geantă Hermes de 75.000 de euro, din piele de crocodil, nu spuneam niciodată nu. Eu i-am cumpărat absolut tot. Pot spune răspicat. Am și facturile. E plină de ură, de răutate, de mojicie, vorbește foarte urât și face lucruri care îi vor dăuna lui Bebe”, a spus Reghecampf la podcastul lui Cătălin Măruță, spre nemulțumirea impresarei.
Azi, Anamaria Prodan a postat pe Instagram o fotografie cu o factură, susținând că ea a cumpărat ceasul la care făcea referire Reghecampf, și a avut o serie de derapaje și mesaje jignitoare către antrenor.
„Marș, Reghe limbă de aur! Te scot la lumină, limbă de gâscă, și te râde tot Mapamondul. Milionar de carton! Am vrut ceas, mi-am luat ceas. Prea ai trăit pe banii familiei mele și acum miorlăi pe la TV. Ai acte? Moluscă mică. Ne vedem în Dubai, USA și România, la proces!
Genți ai luat? Da! Din casă, ca să le dai cadou, să te bage în seamă fetele de oraș, maimuță mică. Cine fură, pus de arătări de oraș, plătește legal înzecit ”, a scris Anamaria Prodan.