INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SCOȚIA

Gică Hagi, despre Ianis: „Am ajuns să zic că sunt mândru de el!” + E convins că Rangers poate produce surpriza în Europa League: „Mi-a zis că va juca finala”

Ianis Hagi
Foto: Imago
Ianis Hagi Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 04 aprilie 2022 13:14 / Actualizat luni, 04 aprilie 2022 14:04

Gică Hagi (57 de ani), antrenorul celor de la Farul Constanța, a vorbit despre fiul său Ianis (23) și despre Rangers, echipă pe care o consideră favorită să joace finala Europa League de anul acesta.

„Regele” a vorbit despre modul în care Ianis s-a adaptat la fotbalul din Scoția și cum i-a impresionat pe cei de la Rangers. De asemenea, acesta este convins că mijlocașul se va întoarce mai puternic după accidentarea gravă suferită la ligamentele genunchiului drept. 

„Poți vedea de unde provine talentul lui Ianis” » Ce notă a primit Gică Hagi din partea scoțienilor, după meciul împotriva legendelor lui Rangers
RANGERS
„Poți vedea de unde provine talentul lui Ianis” » Ce notă a primit Gică Hagi din partea scoțienilor, după meciul împotriva legendelor lui Rangers

„Am ajuns să zic că sunt mândru de Ianis. S-a maturizat, a trecut prin toate, a reușit într-un fotbal greu. A ajuns cel mai bun jucător într-o echipă care a câștigat campionatul fără să piardă și e respectat la Rangers. A fost declarat cel mai bun tânăr jucător. Toată lumea e încântată de el, de cum se comportă și ce valoare e. 

Ianis a avut ghinion și s-a accidentat, e riscul meseriei. S-a dus la o clinică în Olanda, unde sunt profesioniști foarte buni. Clubul i-a pus la dispoziție totul. Sperăm să se refacă foarte repede. E încrezător. Ianis are o calitate foarte bună. Dacă îi zici să facă o dată ceva, el face de două ori. Nu trebuie să-l împingi. 

E foarte focusat și își iubește meseria. A înțeles că trebuie să muncească și mă bucur că îi merge bine. A ajuns la un nivel european bun. Reprezintă România așa cum trebuie, din toate punctele de vedere. Atât pe teren, cât și în afara lui”, a declarat Gică Hagi potrivit Pro Arena.

Gică Hagi: „Rangers are capacitatea să joace finala Europa League”

Antrenorul a vorbit și despre Rangers, pe care o vede una dintre favoritele să joace finala Europa League de anul acesta după parcursul impresionant avut până acum.

„După ce a eliminat-o pe Dortmund, Rangers are o șansă foarte mare. Văd același parcurs cum am avut noi cu Galatasaray. E al patrulea an de când Gerrard a făcut o echipă foarte bună, câștigătoare, care nu a pierdut în campionat niciodată. După aceea, în Europa nu au venit victoriile, dar acum văd că anul ăsta au continuitate și rezultate foarte bune. 

Dacă au trecut de Dortmund, au capacitatea să joace finala. Ianis mi-a zis că o să joace finala. Mai sunt două echipe puternice, Barcelona și Lyon care sunt pe partea cealaltă”, a concluzionat Hagi.

Rangers o înfruntă pe Braga în „sferturile” de finală ale Europa League, primul meci fiind în Portugalia, pe 7 aprilie, de la ora 22:00.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Răzvan Lucescu, furios pe arbitri: „Când e penalty, e penalty! VAR e împotriva noastră”

Kylian Mbappe a vorbit despre viitorul său: „E posibil să se întâmple asta”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
klauz
klauz  •  04 Aprilie 2022, 17:16

Alt material nesemnat, alta lauda intra-famiglia hagi... Daca nimeni nu-i lauda, se lauda singuri. Niste impostori.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează