FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - FCSB 0-1

VOCILE GAZETEI CFR Cluj - FCSB 0-1, comentat live pe GSP.ro de Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea și Adrian Florea

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 aprilie 2022 17:31 / Actualizat duminica, 17 aprilie 2022 22:34

Duelul direct pentru titlu dintre CFR Cluj și FCSB, scor 0-1, a fost comentat live pe GSP.ro de Ovidiu Ioanițoaia (director GSP), Dan Udrea (reporter GSP) și Adrian Florea (șef departament Fotbal Intern GSP). Mai jos ai opiniile lor de dinaintea meciului, de la pauză şi de la final.

Final: CFR Cluj - FCSB 0-1

Ovidiu Ioanițoaia: „Trebuie că Dan Petrescu a socotit că i-ar conveni și un scor egal în derby-ul cu FCSB. Ca atare, le-a cerut băieților săi să nu iasă la joc. Să-l înghețe, ba chiar să-l și refuze, în ideea că o remiză albă ar păstra-o mai departe pe CFR lider autoritar. Timp de aproape o repriză, strategia i-a reușit. 

Numai că eliminarea lui Susici i-a stricat calculele "Bursucului". Rămasă în 10, campioana s-a văzut împinsă în propria jumătate, băgată în corzi. Cu ajutorul norocului (bară I. Cristea), a rezistat uneori eroic până în minutul 74, în care Graovac a deviat nefericit în proprie poartă șutul lui Octavian Popescu. 

Golul i-a adus FCSB-ului o victorie indiscutabilă, pe deplin meritată, obținută de echipa care a vrut să joace mai mult fotbal și chiar a jucat. Prima concluzie e că titlul se joacă.”

Dan Udrea: „N-ai cum să te numești campioana României și să ajungi în acest hal: să nu contezi ABSOLUT DELOC 90 de minute într-un meci pe teren propriu. Nici măcar în inferioritate nu ai voie să te comporți de maniera în care a arătat CFR: ca o echipă care nu știe și nu poate să producă nimic. 

FCSB a câștigat cu un gol norocos, dar victoria e meritată pentru că a fost preocupată să joace, nu să simuleze fotbalul. 

PS: Istvan Kovacs trebuie apreciat pentru cum a arbitrat. De nivelul lui din UCL”

Adrian Florea: „Un singur șut pe poartă CFR, și acela în prelungiri, treisprezece șuturi cadrate FCSB! Chiar dacă cifrele la fotbal te pot înșela mai mult decât prognozele meteo, de astă dată statistica "scrie" cea mai bună cronică a ceea ce s-a vrut a fi un derby în Gruia. 

Altădată lăudat, pe bună dreptate, pentru inspirație, Dan Petrescu se luptă cu Boateng pentru titlul de cel mai slab om de pe teren sau din preajma lui! Trist pentru "Bursuc" nu e neapărat că a pierdut al doilea meci consecutiv, ci că a făcut-o în fața lui Toni Petrea. Sau a lui Gigi Becali, ceea ce constituie o circumstanță agravantă.”

La pauză: CFR Cluj - FCSB 0-0

Ovidiu Ioanițoaia: „O primă repriză crispată, cu două echipe care, temându-se una de cealaltă, au oferit fotbal cu pipeta. Mai prezentă în joc, ambițioasă și coeerentă, s-a dovedit FCSB, care s-a văzut mai mult în fața unui adversar parcă blocat. 

Cu un mijloc moale și cu Deac aflat peste tot și nicăieri! Iar când Deac nu se regăsește, CFR suferă și contează mai puțin spre deloc în atac. O repriză fără ocazii clare de gol, dar mai slabă pentru gazde, lăsate în 10 de "centralul" Kovacs după eliminarea lui Susic. Corect, roșu direct pentru o intrare brutală.”

Dan Udrea: „Echipa care vrea să joace fotbal e FCSB, însă nu i-au ieșit prea multe. Echipa care nu vrea să joace fotbal e CFR și i-a ieșit din plin ce și-a propus. Mai puțin faptul că a trăit cu impresia că Istvan Kovacs va închide ochii la orice fel de fault dur. Iar intrarea lui Susic a fost de roșu! 

Oricum, meci foarte slab, încâlcit, aspru, cu intrări tari și cu proteste la fiecare fază. Fotbal zero!

Adrian Florea: „Din duelul blindatelor clujene cu cavaleria ușoară bucureșteană a ieșit o primă repriză mai urâtă decât vremea de afară. Era și greu să iasă altceva când gazdele îi au în cabina de regie pe Bordeianu și pe Boateng și când Deac încă n-a aflat că a început meciul, iar oaspeții trăiesc doar din sclipirile lui Tavi Popescu”. 

Înainte de CFR Cluj - FCSB: la ce să ne așteptăm

Ovidiu Ioanițoaia: „Eveniment rar în Gruia, meciul e sold-out, ceea ce evidențiază importanța unui duel de, în opinia mea, 1, X sau 2. Apariții-surpriză în ambele garnituri: Bălgrădean în poartă la CFR și, impus de regula U21, Petrila în atac, respectiv Șut în locul lui Edjouma la închidere. Vom vedea ce va atârna mai greu în balanță, pragmatismul gazdelor ori plusul de imaginație al oaspeților. Păcat că e frig, iar terenul moale.”

Dan Udrea: „Jucătorii mai experimentați și mai titrați îi are CFR. Și tot CFR stă mai bine și la antrenor, care, mai ales în derby-uri, e determinant. CFR are și avantajul că inclusiv remiza îi aduce titlul, dar și că arbitrul e Kovacs

FCSB? Nu prea are nimic. Doar gura mare a lui Becali și, e drept, un fotbalist cum nu prea au mai fost în Liga în ultimii 10 ani: pe Tavi Popescu. Cam puțin pentru un sport care e decis rareori doar individual sau de Dumnezeu!”

Adrian Florea: „Dacă vă pasionează pariurile, un PSF X n-are cum să nu iasă. Dacă vă pasionează filmele SF, imaginați-vă că Șut e mai bun decât Edjouma. Dacă vă pasionează fotbalul-șampanie, mulțumiți-vă cu ce ați văzut ieri la City - Liverpool.”

Echipe de start la CFR Cluj - FCSB: 

CFR Cluj: Bălgrădean - Susic, Graovac, Burcă, Camora - C. Deac, Boateng, Bordeianu - Omrani, Debeljuh, Petrila 
Rezerve: Hindrich - Cr. Manea, Yuri, Chipciu, Păun, Neguț, Cvek, Birligea, Dugandzic 
Antrenor: Dan Petrescu 

FCSB: Târnovanu - V. Crețu, Miron, I. Cristea, Radunovic - Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru - Cordea, Fl. Tănase, Oct. Popescu 
Rezerve: A. Vlad - Fl. Coman, Dumiter, Edjouma, I. Stoica, V. Gheorghe, Perianu, Oaidă, Mamut 
Antrenor: Toni Petrea

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Superliga
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Superliga
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
Superliga
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (39)
1009300676215985
Aurel Luca  •  18 Aprilie 2022, 13:32

Un meci oribil, imposibil de vizionat. Doua fracturi de echipa. Bulan pentru FCSB, dar nu am ce sa remarc. CFR a refuzat jocul, FCSB a jucat ca o gaina fara cap. Am vazut de 100 ori mai mult fotbal in Farul-Craiova. Apropo, sa vedeti ce joc de glezne au baietii lui Hagi cand de intalnesc cu stelistii. Se blocheaza iar, ca la comanda, si inclina cele 3 puncte . Sper sa ia Craiova campionatul, macar e preocupata de fotbal, joaca frumos si e condusa de antrenor.

corectu
corectu  •  18 Aprilie 2022, 08:00

Lupta pentru titlu se va da în 3.De urmărit cum joacă trio-ul FCSB,CFR și U. Craiova.

raspunzel
raspunzel  •  17 Aprilie 2022, 23:28
Postat de firaldo pe 17 Aprilie 2022, 23:12

Boateng a luat galben.

Boateng a facut 6 faulturi in primele 18 minute....galben a luat pentru intrare cu talpa pe glezna lui Cordea in repriza a 2a...mica mare diferenta :)

Vezi toate comentariile (39)
Comentează