Articol de GSP - Publicat marti, 19 aprilie 2022 09:48 / Actualizat marti, 19 aprilie 2022 10:59
Gerard Pique (35 de ani) a reacționat după ce s-au aflat culisele și manevrele din spatele organizării Supercupei Spaniei în afara țării începând din 2020.
- CONTEXT: Fundașul Barcelonei a aranjat ca Supercupa să se joace în Arabia Saudită, obținând 6 milioane € pentru federație și 4 milioane comision firmei sale, Kosmos Holding
- Suma convenită la prima strigare ar fi fost de circa 30 de milioane de euro anual, pentru șase ediții, iar Rubiales a făcut presiuni pe lângă autorităţile de la Riad pentru ca jucătorul Barcelonei să încaseze un comision gras. 4 milioane de euro în fiecare an, adică un total de 24 de milioane!
Federația spaniolă de fotbal a fost victima unui atac cibernetic, în urma căruia au fost sustrase arhive de date aparținând președintelui Luis Rubiales. Printre ele și discuții cu Gerard Pique, despre organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită.
Cum a reacționat Gerard Pique
Accidentat, Pique nu a jucat în Barcelona - Cadiz 0-1 și a susținut o conferință de presă pe canalul său de Twitch în care a explicat rolul său în negocieri, afirmând că, din punctul său de vedere, nu a făcut nimic ilegal.
„Mă simt mândru. Acest contract este unul important pentru fotbalul spaniol. Este legal și, așa cum văd eu lucrurile, nu există niciun conflict de interese. Nu am nimic de ascuns.
Avem relații bune cu Orientul Mijlociu, iar cei din Arabia Saudită ne-au spus că vor să aducă în țară competiții de fotbal. Așa că am decis să vorbim cu domnul Rubiales pentru a vedea dacă este interesat să mute Supercupa în afara Spaniei. Firma Kosmos a propus schimbarea formatului și văd că a fost un succes.
În acest caz, ilegal e doar faptul că s-au publicat mesaje private. Știu foarte bine să separ un acord comercial cu ceea ce am făcut toată viața, fotbalul. Niciodată nu am primit ajutor. Dacă spui că un contract comercial va afecta competiția, înseamnă că nu știi cine sunt. Înseamnă să arunci cu rahat ”, a spus Pique, potrivit Mundo Deportivo.
Hai să vedem, Rubi, cum se împart banii. Dacă Real primește opt milioane, Barca tot opt milioane, iar celelalte două sunt plătite cu două, respectiv un milion, fac 19. Deci, mai rămân vreo șase milioane, pe care le păstrezi pentru federație. Dacă saudiții nu acceptă, le spunem că Real nu mai vine și atunci poate mai scoatem unu-două milioane
- ar fi spus Piqué într-o conversație cu Luis Rubiales, în primăvara lui 2019
VIDEO Real Madrid a câștigat Supercupa Spaniei
Citește și:
Se face Erling Haaland la Manchester City! Salariu monstru: 600.000 de euro pe săptămână