Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 15 mai 2022 11:25 / Actualizat duminica, 15 mai 2022 12:27
După Dinamo - UTA 1-1, Dusan Uhrin, tehnicianul „câinilor”, anunța că Mirko Ivanovski (32 de ani, atacant) s-a accidentat. Macedoneanul înlocuit la pauză runda trecută are șanse mari însă să fie apt pentru barajul programat pe 22 și 29 mai.
„Din păcate, l-am pierdut pe Ivanovski, s-a accidentat”, declara Uhrin vineri seară.
Mirko Ivanovski, șanse mari să fie recuperat de Dinamo pentru baraj
Ivanovski a resimțit probleme musculare, iar oficialii „câinilor” se temeau ca acesta să nu fi suferit o ruptură. Potrivit sport.ro, RMN-ul efecutat sâmbătă de atacant a rezultat doar o întindere. Informația a fost confirmată de GSP.ro de surse din cadrul clubului.
Astfel, oficialii lui Dinamo sunt optimiști că îl vor recupera pe Ivanovski pentru baraj, mai ales că „vârful” din Macedonia are o condiție fizică excelentă.
Ivanovski a bifat 26 de partide în acest sezon de Liga 1 la Dinamo, reușind 4 goluri și două pase decisive. Totuși, în meciurile de baraj e de așteptat ca Irobiso să fie titular în centrul atacului.
Geani Crețu, declarații după egalul cu UTA: „Important e barajul”
Cele mai tari imagini din meciul Dinamo - UTA 1-1
Mai multe știri despre Dinamo:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”