Articol de Costin Ștucan - Publicat miercuri, 25 mai 2022 15:50 / Actualizat miercuri, 25 mai 2022 16:41
Pare un banc, dar Dinamo - clubul care deține 18 titluri de campioană și 13 Cupe ale României - e la patru zile de retrogradare. În ieșirile lor publice, legendele au vorbit despre nevoia de liniște într-o săptămână capitală, dar în club nu e liniște decât la suprafață.
„E o perioadă stresantă”, recunoaște Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul firmei care se ocupă de administrarea în insolvență.
Cu banii pe terminate, cu președintele Iuliu Mureșan dispărut de câteva săptămâni din club, cu 17 jucători aflați în ultimele zile de contract, omul cu puterea de semnătură de la Dinamo a obținut licența pentru sezonul viitor și așteaptă o răsturnare de rezultat în partida de duminică.
Jucătorii lui Dinamo contra lui Uhrin, Uhrin contra jucătorilor
Salvarea o pot aduce jucătorii și antrenorul, dar surse din club susțin că taberele sunt acum pe poziții antagonice:
Mai mulți jucători influenți s-au plâns conducerii că Dușan Uhrin nu a adus un plus echipei nici la nivel tactic, nici la nivel motivațional. Ei au acuzat că antrenorul a stat imobil pe bancă până spre final, în timp ce omologul său de la U Cluj, Erik Lincar, era un munte de energie.
Unii dintre jucători au prins și mandatul precedent al cehului, în finalul sezonului trecut, când - susțin ei în discuțiile cu conducătorii - salvarea nu a venit datorită organizării de joc impuse de Uhrin, ci tocmai din nesubordonarea lor față de indicațiile antrenorului și adoptarea unui plan tactic improvizat de ei pe teren.
Dușan Uhrin - susțin apropiații antrenorului ceh - este nemulțumit de atitudinea jucătorilor din ultimele meciuri. Lipsa de agresivitate a fost acuzată în direct de antrenor la conferința de presă de după înfrângerea de la Cluj și confirmată de analizele foștilor jucători importanți din istoria clubului.
În spatele atitudinii jucătorilor se află o relaxare nevăzută de public.
Conform surselor Gazetei, fotbaliștii sunt sparți în grupuri, cel mai influent - și ostil antrenorului - fiind format din Torje, Filip și Matei. Filip a mers la Cluj cu mașina, invocând frica de zborîn timp ce echipa a luat avionul.
În discuțiile cu colaboratorii, Uhrin a avut semne mari de întrebare în privința motivelor pentru care anumiți jucători au jucat slab și fără nerv. Deși nu i-a confruntat pe fotbaliști, cehul a adunat informații de culise conform cărora unii din fotbaliști și-ar fi achiziționat recent automobile sau case, deși contextul financiar ar fi îndemnat mai degrabă la precauție.
Unul dintre jucători - nenumit - s-a justificat în discuțiile cu prietenii că banii au venit în urma tranzacțiilor cu criptomonede, un mediu de investiție volatil și greu de controlat.
O altă informație apărută în ultimele 48 de ore susține că unul dintre conducătorii clubului i-ar fi luat pe Filip, Torje și Matei pentru o discuție privată, misterioasă, într-un parc cu câteva ore înainte de meciul cu U Cluj.
Primul indiciu ducea către președintele dispărut Iuliu Mureșan. Informația e negată vehement de Răzvan Zăvăleanu, care confirmă totuși apariția lui Mureșan lângă echipă:
„Este o minciună fără niciun fel de temei factual. Am fost prezent, știu exact ce s-a întâmplat. Eu l-am luat pe domnul Mureșan de acasă și eu l-am dus înapoi acasă cu mașina mea.
A venit să-i salute pe băieți. Totul a durat foarte puțin, probabil 15-20 de minute. Nu a avut loc nicio discuție separată. Nu a luat pe nimeni la vreo plimbare”.
Întrebat dacă el este conducătorul care a luat jucătorii la plimbare pentru o discuție privată, Zăvăleanu a dat un răspuns care poate lăsa loc de interpretări:
- Reporter: Dar dumneavoastră ați luat la plimbare pe cineva?
- Zăvăleanu: La plimbare? Am fost laaaa…
- Reporter: Da. I-ați luat la o discuție în parc pe Filip, Torje și Matei?
- Zăvăleanu: Nu, nici vorbă de așa ceva. Eu am fost împreună cu mai mulți jucători când au mers la un mall din oraș, la recreere, dar nu am fost la plimbări separate prin parc cu nimeni. Nu e nicio pădure unde e hotelul.
Zăvăleanu declară că a fost „împreună cu mai mulți jucători” care au mers în mall. O regulă nescrisă din fotbal spune că plimbările sau ieșirile cu scop de relaxare din ziua meciului se fac cu tot grupul, nu cu „mai mulți jucători”.
Bani de la Primărie, avizați de președintele lui U Cluj
Fără s-o spună clar, surse din club suspectează acțiunile lui Răzvan Zăvăleanu înainte de meciul tur cu U Cluj. Semnele de întrebare sunt alimentate de un aparent conflict de interese în care se află cel care se ocupă de administrarea clubului Dinamo în cel mai dificil moment din istoria clubului.
Rezident în Cluj, la fel ca Iuliu Mureșan, Zăvăleanu finanțează din 2017 o școală de copii și juniori din oraș, Asociația Club Sportiv Academia de Fotbal Viitorul Cluj, care își rodează tinerii la echipa Viitorul Cluj din Liga 3.
Conform site-ului primăriei Cluj-Napoca, academia lui Zăvăleanu - care are legitimați peste 350 de copii - a beneficiat în acest an de o finanțare publică de 73.000 de lei de la Consiliul Local, pentru „promovarea sportului de performanță”.
Instituția care i-a acordat academiei lui Zăvăleanu acești bani este în același timp principalul finanțator al U Cluj, echipa cu care Dinamo se luptă pentru un loc în Liga 1 și, implicit, pentru un bonus financiar de aproape un milion de euro din drepturile TV.
4 milioane de leieste finanțarea primită de U Cluj de la Consiliul Local în acest an
Mai mult decât atât, unul dintre membrii Comisiei de analiză și selecție a proiectelor - organismul care a analizat și a votat finanțările pentru sportul clujean, inclusiv cea pentru școala de fotbal a administratorului lui Dinamo - este Radu Constantea, nimeni altul decât președintele U Cluj!
Politician PNL, Constantea este unul dintre cei 7 oameni din Comisia pentru sport, tineret, mediu și turism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
În direct la GSP Live, Zăvăleanu a fost întrebat despre poziția sa în raport cu clubul din Cluj.
- Reporter: Aveți finanțare de la Primăria Cluj-Napoca…
- Zăvăleanu: Nu. Nu există niciun fel de finanțare în sensul în care credeți dumneavoastră. Sunt niște proiecte pentru care se poate înscrie orice asociație sportivă, iar acolo câștigi sau nu câștigi și primești niște bani. Nu are niciun fel de legătură.
- Reporter: Ați primit bani de la Primărie…
- Zăvăleanu: Ăăăă, clubul Viitorul, da.
- Reporter: Radu Constantea este în comisia care aprobă finanțările…
- Zăvăleanu: Habar n-am. Nu mă ocup de asemenea aspecte.
- Reporter: Nu considerați că este un conflict de interese?
- Zăvăleanu: Nici vorbă de așa ceva. Departe de așa ceva. Nu înțeleg legătura, nu e ca și cum Consiliul Local e acționar la Viitorul, că și-ar putea impune vreun punct de vedere acolo. Când vorbești despre conflict de interese vorbești despre puterea de a impune anumite lucruri. Când e vorba despre o chestie publică, concursuală, nu e nicio problemă.
Nu privim în primul rând acest proiect ca pe un business, deși este evident că nu ne dorim să pierdem bani acolo, ci mai mult ca pe un proiect de importanță socială, de responsabilitate socială. Eu sunt o persoană venită din afara Clujului, care s-a simțit foarte bine la Cluj și simte nevoia să returneze ceva comunității.
- Răzvan Zăvăleanu, despre proiectul Viitorul Cluj, în 2019
Zăvăleanu, avocat la U Cluj, fan la promovarea din 2007
Zăvăleanu este descris de apropiați ca un tip „adus la București de Nicolae Badea, un tip care poate părea docil până la un moment dat, dar care are o teamă de a intra în jocuri de culise cu potențiale consecințe legale. E speriat după ce acum câțiva ani a avut firma controlată la ora 6 dimineața”.
De-a lungul anilor, actualul conducător de la Dinamo a fost extrem de apropiat de Universitatea Cluj, club pentru care a și lucrat ca jurist timp de trei ani.
250.000 de euroeste miza financiară a lui Răzvan Zăvăleanu la Dinamo, bonus pentru ieșirea din insolvență. Totuși, în ciuda declarațiilor sale optimiste, succesul nu este garantat. Conform planului de reorganizare, clubul ar trebui să producă venituri uriașe, nerealiste, și să plătească 5,3 milioane de euro către creditorii vechi
În 2007, Zăvăleanu - îmbrăcat la costum și cu o șapcă roșie pe cap - apare în pozele de bucurie din Piața Avram Iancu, purtându-se ca un ultras autentic după promovarea lui U Cluj în Liga 1.
La un moment dat, Zăvăleanu este surprins purtându-l pe brațe pe antrenorul Adrian Falub!
După falimentul clubului clujean petrecut în era Florian Walter, Răzvan Zăvăleanu a profitat de moment și a cumpărat mare parte din bunurile scoase la licitație. O partea dintre ele - un teren sintetic, o tribună și nocturna - se află acum instalate la baza Dan Anca, construită pe terenul primăriei Cluj-Napoca, unde academia lui Zăvăleanu își desfășoară activitatea.
Alte bunuri uzate - echipamente, mobilier, scaune sau aparate de forță - au fost achiziționate en-gros de administratorul lui Dinamo și stau acum depozitate într-o sală de sub stadionul Cluj Arena.
„Au fost luate pe 2 lei de la Marieta Anastasescu (n.r. - fostul administrator judiciar de la U Cluj), iar Zăvăleanu a încercat să le vândă clubului la un preț de 1.000 de ori mai mare”, susține o sursă aflată în clubul U Cluj la aceste moment.
Gazeta a aflat că prețul cerut de Zăvăleanu se ridica la 25.000 de euro. Deal-ul cu fostul manager general al lui U, Ovidiu Blag, era aproape parafat, dar afacerea a picat în ultima clipă.
123.000 de leia obținut academia lui Zăvăleanu de la Consiliul Local Cluj Napoca în ultimii 3 ani. Din 2021, în comisia care aprobă finanțările se află Radu Constantea, președintele lui U Cluj. În 2022, Viitorul Cluj a mai primit 17.000 de lei de la Consiliul Județean Cluj
Citește și alte articole:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”