Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iunie 2022 12:06 / Actualizat miercuri, 01 iunie 2022 12:29
Retrasă din handbal în mai 2017, Aurelia Brădeanu va ocupa prima ei funcție în conducerea unui club. A fost numită director tehnic la Corona Brașov.
Clubul Corona Brașov a anunțat pe site-ul oficial că Mica Brădeanu, una dintre cele mai importante handbaliste din istoria recentă, este noul director tehnic al clubului.
Aurelia Brădeanu, director tehnic la Corona Brașov
În vârstă de 43 de ani, Brădeanu, jucătoarea care a marcat golul decisiv la aruncările de la 7 metri în 2016, când CSM București a cucerit Liga Campionilor, revine la clubul pentru care a jucat între 2013 și 2015.
„Mi-a plăcut Brașovul din primul moment în care am ajuns aici, dovadă și faptul că m-am stabilit aici. Am jucat la Corona două sezoane și am trăit momente de neuitat în cariera mea. Am urmărit cu mare interes evoluția echipei în ultimii ani.
Din păcate, acum nu trece prin cea mai bună perioadă. Acest lucru mi-a întărit convingerea că e momentul oportun de a veni să ajut prin experiența mea. Sunt convinsă că handbalul brașovean se va ridica din nou și, în cel mai scurt timp, va reveni acolo unde îi este locul.
Îmi plac provocările și, chiar dacă este o misiune grea, cred cu convingere că împreună cu toți factorii locali putem să facem din Corona Brașov o forță a handbalului românesc și nu numai”, a declarat Mica Brădeanu.
Aurelia Brădeanu, principalele repere ale carierei:
- A jucat Oltchim, Rapid, Gyor, Corona și CSM București
- A participat cu naționala României la 6 Campionate Europene, 8 Mondiale și 3 ediții ale Jocurilor Olimpice
- Are 273 de meciuri în națională
- A câștigat Liga Campionilor cu CSM București în 2016. A marcat golul decisiv la aruncările de la 7 metri
- A mai jucat o finală a Ligii Campionilor în 2009, cu Gyor. Mai are o finală a Cupei Cupelor cu Oltchim (2002), și o finală EHF cu Gyor (2005)
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”