Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 iunie 2022 17:49 / Actualizat miercuri, 22 iunie 2022 18:50
Daniel Stanciu (47 de ani) se pregătește pentru revenirea în Liga 1. Acesta va deveni noul director executiv al lui FC Argeș, club care și-a propus obiective îndrăznețe pentru sezonul următor.
Stanciu era liber de contract din 2021, după ce ultima dată a ocupat funcția de președinte la Universitatea Cluj. Oficialul a oferit informații despre noua sa aventură pe prima scenă, unde a mai lucrat la granzi precum FCSB, CFR Cluj sau Dinamo.
Daniel Stanciu revine! A bătut palma cu FC Argeș
„Cei din conducere au asigurat un buget foarte bun, probabil că în primele 6-7 echipe din Liga 1. Dincolo de nivelul salariilor, e foarte important că sunt plătite la timp. Sunt oameni care, prin mijloacele lor, vor să ajungă la un obiectiv îndrăzneț. Și, foarte important, oamenii sunt foare serioși acolo. Nu-și doresc să se salveze de la retrogradare.
Rolul meu e să ajut cât pot la îndeplinirea obiectivelor. Lucrurile trebuie luate pas cu pas. Infrastructura nu e cea mai bună la Pitești, însă nu doar FC Argeș se confruntă cu asta.
Am vorbit cu Prepeliță, de luni încolo vom lucra împreună și vom avea același obiectiv. Andrei a preluat echipa într-un moment dificil și a reușit câteva lucruri importante. Cred că anul acesta FC Argeș va fi o nucă tare”, a spus Daniel Stanciu, la emisiunea „Liga DigiSport”.
De-a lungul timpului, Daniel Stanciu a mai fost în conducerea echipelor Poli Timișoara, FC Vaslui, FCSB, ASA Târgu Mureș, Dinamo, Hapoel Acre, CFR Cluj și Universitatea Cluj.
VIDEO Cristian Bălașa, amintiri cu foștii colegi de la FC Argeș: „Schumacher era un boem, și acum e la fel”
Citește și alte știri din Liga 1:
Se știe deja prima retrogradată din Liga 1? Panduru: „Nu mai are scăpare!”
E gata, FCU Craiova are antrenor! Acord TOTAL cu cel mai râvnit tehnician din Liga 1