Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 09 iulie 2022 13:58 / Actualizat sambata, 09 iulie 2022 15:06
Barcelona a pus ochii pe Cesar Azpilicueta (32 de ani) și Marcos Alonso (31) și i-a propus la Chelsea, în prețul acestora, pe americanul Sergiño Dest (21) și batavul Memphis Depay (28), care nu mai intră în vederile lui Xavi.
După danezul Christensen, venit liber de la Chelsea, Barcelona vrea să mai aducă doi fundaşi de la echipa londoneză. Și, cum nu stă deloc grozav cu banii, s-a gândit să propună un schimb în patru.
Noul președinte al clubului englez, Todd Boehly, s-a deplasat joi în capitala Catalunyei pentru a negocia mai multe afaceri, între care și transferul lui Frenkie de Jong, mijlocaș care ar prefera o mutare pe Old Trafford.
Potrivit Daily Mail, conducerea catalanilor s-a interesat de Cesar Azpilicueta și de Marcos Alonso, ambii intrați în ultimul an de contract pe Stamford Bridge.
Deși cotele lor de pe Transfermarkt nu însumează decât 21 de milioane de euro, Barça ar face economie de cash, date fiind marile probleme financiare ale clubului, și ar plăti cu alți doi jucători, de care Xavi se poate dispensa.
Este vorba despre Sergiño Dest, internațional SUA de origine neerlandeză, și batavul Memphis Depay, importanți doar în mandatul lui Ronald Koeman.
Un alt jucător trecut pe banca de rezerve, francezul Clement Lenglet, a plecat de pe Camp Nou, fiind împrumutat la Tottenham un sezon cu opțiune de cumpărare.
Chelsea nu a dat încă un răspuns la propunerea blaugrana, gândindu-se că deja a pierdut doi apărători, pe Rudiger și Christensen, și nu a adus pe nimeni în loc.
Obiectivul de Ligt are șanse minime de a fi atins, după ce acesta a anunțat că dorește transferul la Bayern, și negocieri pentru alți fundași nu sunt în derulare.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Numele-surpriză pentru care PSG negociază intens » 35 de milioane de euro puse pe masă
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”