Elefanţii din încăperile de la Sepsi şi Csikszereda

Dacă sportul a făcut cu adevărat ceva bun pe planeta asta, dincolo de lozincile despre fair-play (pe care îl ignoră adesea grosolan), rolul de ambasador al naţiunilor (din care au izvorât fântânile niciodată secate ale dopajului de stat) sau ideea de sănătate (cu care sportul de mare performanţă nu are multe în comun), acel ceva ţine de aducerea oamenilor împreună făcându-i să rupă barierele culturale, adesea transformate în baricade.

Energia unei miniplanete

Cine a trăit măcar o zi într-un sat olimpic are puţine şanse să vadă o femeie sau un bărbat de altă limbă, culoare sau orice fel de „altă” cu adevărat ca pe un altul. Un altul de care să te temi, pe care să îl ţii departe, la care să te uiţi ca la un extraterestru despre care ai certitudinea că vine nu cu o floare în mână, ci cu un cuţit în dinţi.

Energia veselă şi integrantă a unei astfel de miniplanete te face să te ruşinezi de gândurile sălbatice, atavice ale războinicului care îşi apără teritoriul. Nu-i nimic de apărat într-o lume în care de departe cele mai productive parcele sunt cele brăzdate de circumvoluţiuni. Sigur, pentru cine le are.

Cu capul în jos

Viktor Orban nu pare să fi făcut vreodată sport, cel puţin nu mai departe de alergatul de miliţienii maghiari pe vremea când era un dizident anticomunist. Şi astăzi e un dizident. Doar că lupta lui s-a întors pe dos.

Omul care voia să-şi elibereze ţara de o sârmă ghimpată se străduieşte acum să o pună la loc. Primit la sânul generos al Europei, de blegeala căreia profită gros, vrea acum să ţină în afară pe oricine nu are sânge de la Attila.

Revoluţionarul care se ridica împotriva jugului sovietic propune ca Ucraina să fie lăsată pradă şenilelor invadatorilor ruşi, adică să fie sacrificată pentru pacea Europei fix cum patria lui şi altele fuseseră abandonate în gheara ursului estic pentru pacea lumii. 

Să te cruceşti! Demersul lui arată monstruos, şi încă şi mai şi peroraţia recentă despre puritatea raselor care, realmente, te transportă în timpurile când dacă auzeai o bătaie în uşă puteai fi sigur că nu ţi-a sosit ultima fiţă de device electronic. Era un altfel de curier rapid.

Câteva întrebări

Un astfel de discurs aiuritor nu lasă neatins pe nimeni dintre cei care au legătură cu şeful de la Budapesta, incluzând aici echipele româneşti din comunităţile maghiare finanţate direct de guvernul ungar. În acest moment, milioanele de euro pe care le primesc vin la pachet cu această stigmă.

Ele sunt ambalate în ideea de neacceptat că o conducere de stat cu accente rasiste şi xenofobe poate fi sponsor, într-o altă ţară, a unor echipe care reprezintă această ţară. 

Poţi continua să primeşti bani de la cineva care neagă însăşi fundamentele lumii în care exişti? Poţi merge mai departe cu ideile de civilizaţie şi bună organizare, promovate cu succes de Sepsi şi Csikszereda, ştiind că funcţionezi cu fondurile unei entităţi care se pune, verbal, în afara Europei şi a legilor ei?

Și alte întrebări

Şi poate fotbalul românesc să fie reprezentat în Conference League şi Youth League de echipe susţinute de un organism care neagă principii fundamentale ale sportului, acelea de incluziune şi nediscriminare?

Iată cum un demers aproape exemplar al unui om la Laszlo Dioszegi primeşte cadou o piatră de moară. Tot ce a spus şi a făcut patronul lui Sepsi legat de deschidere, acceptarea diversităţii, funcţionarea amicală într-un mediu adesea deloc prietenos capătă acum această ştampilă deloc onorantă. A o ignora nu va face decât să o pună sub lupă.

Oaia vecinului

Ştiu că de câteva rânduri bâzâie în mintea unora o rachetă cu rază lungă de reacţiune: şi Gigi Becali? Da, şi Gigi Becali. Exprimările lui rasiste, xenofobe, misogine şi lista poate continua până mâine sunt în aceeaşi măsură blamabile. 

Becali a fost contrat în faţă, cum nu se întâmplă cu V. Orban, când a luat-o pe arătură. I s-au închis telefoane.

Este atât de criticat încât recent a zis că „toţi vă bucuraţi când eu pierd”. Ceea ce nu e adevărat, dar spune ceva despre nivelul de adversitate la care e supus. Şi apoi el e doar un privat, Sepsi şi Csikszereda sunt beneficiare ale fondurilor unui stat.

Ele au fost lăudate, date ca exemplu, propulsate ca modele de fotbal corect şi coerent. De aceea acum cu atât mai mult ele sunt datoare să se delimiteze clar de aberaţiile celui care le unge financiar din motive populiste. Drumul lor e prea bun pentru a fi distrus de unul care vrea să ne întoarcă în anii '30. Acesta e momentul în care tăcerea nu e de aur. Dacă nu cumva aurul le-a cumpărat tăcerea.