Cel mai sexy salariu

Interviul lui Denise Rifai cu Adi Vasile e o comoară. E de pus în ramă. Recunosc că am citit doar transcrierea de pe GSP.ro, dar nu mă îndoiesc că întreaga conversaţie e memorabilă. 

Chiar şi puţinul prezentat sub titlul "Adrian Vasile încasează 10.000 de euro pe lună de la CSM Bucureşti, dar nu e mulţumit: «Prin prisma muncii pe care am făcut-o în ultimii ani cred că am câştigat puţin!»" reprezintă un moment înalt al sportului românesc de vârf. 

Ba, aş îndrăzni să spun, al României de azi, o ţară minunată în care, vorba lui Toma Caragiu, din gura căruia ieşeau adesea vorbe à la Caragiale, important e să ştii pe ce potecuţă să o apuci ca să ajungi într-o poieniţă cu salarizare maximă. 

Adi Vasile, unul dintre cei mai moderni, civilizaţi şi isteţi oameni de sport din peisajul actual, e un exemplu sănătos despre cum e bine să-ţi faci o carieră. Nu e singurul, doar că e mai vizibil decât alţii. Ţara musteşte de ei. 

Dar el măcar face o muncă simpatică, înconjurat de fete frumoase şi valoroase, de un sponsor generos şi zulufat şi de un public cu o răbdare yoghină. E aproape cea mai frumoasă dintre lumi. De unde şi dezinvoltura din interviu. O splendoare.

Onoare muncii!

Aflăm că Adi Vasile e considerat "cel mai sexy antrenor român". E posibil. E un tip prezentabil, vorbeşte frumos, articulat. Bănuiesc că e preferat unor sex-simboluri care poluează netul vibrând de prost gust. 

Bun, nu despre asta e vorba, dar e un titlu, sigur neoficial, care nu merită trecut cu vederea, că altele nu prea are. 

Mai departe pe firul interviului. "Câştigaţi cât meritaţi?", ţâşneşte previzibila întrebare. Începutul răspunsului e perfect. "Prin prisma rezultatului de anul trecut, nu!". Perfect adevărat! Nu e uşor să recunoşti că ţi se alimentează lunar contul din bani publici cu o sumă nemeritată. Sigur, în continuare ar trebui să faci ceva în privinţa asta. Să începi să meriţi banii sau să pleci. Ei, şi de aici începe spectacolul. 

"Prin prisma muncii pe care am făcut-o în ultimii doi ani, extra antrenor, cred că am câştigat puţin! Media este corectă, între munca depusă şi rezultat". În ultimii doi ani, echipa cu unul dintre primele 4-5 bugete din lume nu a prins Final Four în Liga Campionilor, iar în campionat a terminat pe doi sezonul trecut. 

Iar Adi Vasile spune că 50.000 de lei, sumă pe care nu o percep nici mari şefi români din multinaţionale (care, "prin prisma rezultatelor", ar fi fost puşi de mult pe liber), e o retribuţie insuficientă. Atenţie, e dublul salariului brut al preşedintelui României!

From Bucharest, with Love

Ne putem întreba noi, cei care contribuim la banii "puţini" pe care îi încasează, cât ar mai trebui să punem mână de la mână pentru ca să fie de ajuns? Sau mai bine să încercăm să desluşim formula de mare angajament numită munca "extra antrenor". 

Păi, dacă după rezultate ar trebui să primească, să zicem, mizilicul de 4.000 de euro, nu de alta, dar cum, necum, e tehnicianul unei echipe cu înalte standarde de salarizare, atunci înseamnă că travaliul depus în afara misiunii sale principale (aceea de a fi antrenor, nu?) ar trebui recompensat pentru a ajunge la "media corectă" cu vreo 16.000 de euro pe lună. Te ia cu ameţeală. 

Ce-o fi făcând, domnule, de banii ăştia, care, culmea, cică sunt şi puţini?! Voodoo, ca Pogba? E un James Bond al handbalului, ca să ne păstrăm în zona personajelor sexy? A ajutat la integrarea României în OCDE? Cineva ne poate lumina ce face Adi Vasile "extra antrenor" pentru a merita echivalentul lunar al pensiei de mare securist?

Excelenţele lor

Mai departe, dialogul e destul de greu de suportat. "(Primarul) nu cred că mă protejează, dânsul înţelege că are nevoie de oameni de excelenţă în subordonatele Primăriei". "Am fost extrem de plăcut surprins de faptul că domnul primar mi-a pus doar întrebări-cheie, de mare valoare". Acum începi să înţelegi. Dacă nu, n-ai ce căuta în ţara asta plină de excelenţe dintre care ea e cea de pe urmă. 

Adi Vasile a apărut ca o speranţă, un om din alte vremuri decât antrenorii-zbiri care dădeau cu biciul, înjurau şi se credeau Dumnezei pe pământ. Am crezut în el pentru imaginea pe care o afişa. În timp, a început să se vadă şi ce e dincolo de ea. Şi e trist. L-am crezut din altă lume. 

Bine, aşa l-am crezut şi pe cel care pune "întrebări-cheie, de mare valoare", dar nu găseşte răspunsul la cele simple, care să nu aducă înapoi la Primărie băieţii deştepţi ai oraşului cu proşti. Am crezut multe. Să ne recunoaştem sportiv vina. Noi, oamenii de pe Pământ, nu mai putem decât să urăm la cât mai multe succese lunare!