Articol de GSP - Publicat joi, 13 octombrie 2022 23:27 / Actualizat joi, 13 octombrie 2022 23:43
FCSB - Silkeborg 0-5. Ștefan Târnovanu (22 de ani), portarul roș-albaștrilor, a avut o criză de nervi în meciul cu Silkeborg.
După golul de 5-0 marcat de danezi, prin Jorgensen, Târnovanu a izbucnit. A început să plângă, exasperat, adresând mai multe reproșuri către colegii săi. Portarul nu a avut nicio șansă la șutul lui Jorgensen. Danezul a marcat din centrul careului, după un contraatac.
A fost al 10-lea gol încasat de Târnovanu în 7 zile de la Silkeborg. În tur, în Danemerca, echipa lui Nielsen s-a impus cu 5-0.
Târnovanu, vinovat la golul secund al lui Silkeborg
În minutul 16 al meciului, Tâtnovanu a greșit decisiv la golul marcat de Klyge din corner, o fază gestionată inexplicabil.
Portarul nu a ieșit pe centrare, apoi s-a împiedicat în propriii pași, balonul trimis din corner ducându-se direct în plasă.