Articol de GSP - Publicat duminica, 06 noiembrie 2022 15:37 / Actualizat duminica, 06 noiembrie 2022 16:27
Mihai Stoica a vorbit despre situația de la FCSB, care caută un antrenor după demisia lui Nicolae Dică.
Mihai Pintilii a devenit antrenor interimar, dar a spus că nu este pregătit să preia postul definitiv, iar înainte de meciul cu Rapid a declarat că își dorește ca FCSB să numească un tehnician cât mai repede.
Mihai Stoica, după declarațiile lui Mihai Pintilii: „Am «semi-mințit»”
După ce a văzut conferința lui Mihai Pintilii, MM Stoica a dezvăluit ce a dorit să spună când a vorbit despre posibilitatea ca fostul mijlocaș să o preia pe FCSB.
„Nu e un defect să fii transparent și sincer. Minciuna are picioare scurte și nu prea e OK să minți. Eu am «semi-mințit» când am zis «Hai să vedem cum suntem, că nu ne grăbim». Am zis că poate apăs pe butonul de dragoste. Toată lumea ține la Pintilii. E un om foarte bun.
Pintilii nu poate să rămână. Nu are voie să antreneze. Nu are licență. Iar antrenorii vor avea mari probleme, nu vor mai avea voie să dea licență. Pintilii va fi. Îi va veni şi lui rândul, dar pentru asta trebuie să-şi ia licența”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.
Vedem cu West Ham și dumincă (n.r- azi) dacă vestiarul şi-l doreşte pe Pintilii sau doreşte un alt antrenor
- Mihai Stoica, miercuri, 2 noiembrie
Ce a spus Mihai Pintilii
E greu să stai pe bancă. Nu mă așteptam să fiu eu, Sunt aici ca să ajut clubul. Sper să treacă mai repede această perioadă. Aștept să vină un antrenor, să fie instalat și să facă treabă și să ne ducă acolo unde ne e locul. Am mai zis: mai durează până să fiu antrenor principal la această echipă. E normal ca jucătorii să fie alături de mine, am fost colegi. Dar nu sunt pregătit pentru a le fi antrenor. S-ar schimba multe, ar trebui să mă schimb eu
- Mihai Pintilii
Eugen Neagoe, noul favorit
Apropiați ai lui Becali susțin că noul favorit al lui, după ce tratativele pentru angajarea lui Ciobotariu au picat, ar fi Eugen Neagoe.
Situația olteanului e la fel ca a lui Ciobi, adică și el e sub contract, cu U Cluj, și nici nu ar fi încântat să lucreze după regulile lui Becali, cu formula de start și cu schimbările din timpul meciurilor dictate la telefon. Gigi a primit și multe propuneri de antrenori străini, dar el insistă că tot un român ar vrea să aibă pe bancă.