OPINII  »  EDITORIAL

Final de Ronaldo. Al-Nassr. Bani!

Articol de - Publicat luni, 02 ianuarie 2023 12:16 / Actualizat luni, 02 ianuarie 2023 12:21

Unul dintre cei mai mari jucători ai planetei s-a retras. Nu la nivel înalt, nu la un club mare.

Cât de mare este și, totuși, cât de jos a încheiat anul Cristiano Ronaldo! Interviu cerut jurnalistului Piers Morgan, împotriva lui United, împotriva managerului Ten Hag, ruptură de Manchester, ceartă cu selecționerul Fernando Santos, Mondial despre el și supărarea lui. Și acum, Al-Nassr.

Nu-mi spuneți de victoria Arabiei Saudite în fața campioanei lumii, a fost un accident! Pentru Cristiano, să joace la Al-Nassr înseamnă, fotbalistic, o coborâre sub nivelul mării, chiar și la 38 de ani.

Final de Ronaldo. Al-Nassr. Bani!
Cristiano Ronaldo a fost prezentat oficial la Al-Nassr

Priviți cluburile carierei lui! Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid, Juventus Torino, Manchester United. Și Al-Nassr.

Nici măcar nu este campioana saudită, are trei titluri în ultimii 27 de ani, nu e câștigătoarea Ligii Campionilor Asiei, are o singură finală în istorie.

Și, dincolo de orice, e echipa controlată din umbră de prințul moștenitor saudit, înfricoșătorul Mohammed bin Salman, MbS, cel la ordinul căruia se decapitează oameni, prizonieri politici, compatrioți care protestează, care i se opun.

„Dacă era doar despre bani, ai fi în Arabia Saudită acum. Nu asta te motivează, vrei să continui la nivel înalt”, i-a spus Piers Morgan la un moment dat, în acel interviu comandat. Și portughezul a confirmat: „Exact”. În 2015, tot el anunța: „Îmi doresc să mă retrag la un club mare”.

Vorbea de pasiune, dar nu mai e nicio pasiune. E vorba de bani, numai de bani, de un munte de bani. 500 de milioane de euro în doi ani și jumătate. Până la urmă, Piers Morgan avea dreptate. CR7 e în Arabia Saudită.

Cristiano Ronaldo va rămâne unul dintre cei mai mari fotbaliști ai istoriei. Cariera lui s-a încheiat însă. Nu la nivel înalt, nu la un club mare. La Al-Nassr.

Citește și:
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Nationala
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
Handbal
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”
Nationala
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”

Comentarii (30)
bogat
bogat  •  03 Ianuarie 2023, 12:42

Sa fim seriosi, are 37 de ani, e in prelungirea unei cariere fabuloase si i s-au pus pe masa 200 mn euro pe an. *** daca refuzi asa ceva. In plus se pare ca poate fi imprumutat usor la Newcastle care are aceiasi proprietari, adica se poate reintoarce curand la nivel inalt si as paria ca asa va fi. A fost similar si cu Ibrahimovic care dupa un stagiu in SUA a revenit la Milan la 39 de ani. Sau la scara mai mica cu Witsel belgianul care dupa un an la chinezi a revenit la Dortmund si acum la Atletico.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mzm1
mzm1  •  03 Ianuarie 2023, 11:16

Corecție: 16 mil. euro pe lună!

mzm1
mzm1  •  03 Ianuarie 2023, 10:30

Să fim serioși! Cine, și cu ce argumente, poate refuza un salariu de 500 de mil. de euro pentru 2,5 ani, adică 1,6 mil. euro pe lună?! Mai ales când ai aproape 40 de ani! După ce s-a umplut de glorie sportivă și bani, Ronaldo câștigă în continuare sume astronomice!

Vezi toate comentariile (30)
Comentează