Articol de GSP - Publicat joi, 19 ianuarie 2023 18:26 / Actualizat joi, 19 ianuarie 2023 18:32
CFR Cluj l-a cedat pe Adrian Gîdea (22 de ani, mijlocaș central) în Liga 2, la ASU Politehnica Timișoara, grupare aflată în colaps din punct de vedere financiar.
Gîdea, din 2018 la CFR, a câștigat două titluri în Gruia, bifând 38 de meciuri în toate competițiile. În actuala stagiune, el a prins minute numai în 6 meciuri, nu mai intra în calculele lui Dan Petrescu.
CFR Cluj l-a cedat pe Adrian Gîdea la ASU Politehnica Timișoara
Gîdea a semnat până în vară cu ASU Politehnica Timișoara, locul 19, penultimul, din Liga 2. Bănățenii l-au prezentat în aceeași zi și pe Marian Târşa (24 de ani, mijlocaș central), ex-Metalul Buzău.
Poli Timișoara e în vrie
Azi, GSP a scris despre situația delicată a timișorenilor. Intervenția suporterilor la nivel de decizie, vara trecută, a bulversat lucrurile pe Bega: Poli e tot la retrogradare, sponsorul de la Cramele Recaș a renunțat, președintele Cuc vrea să plece, iar în conturi bate vântul - detalii, AICI.
De altfel, Poli Timișoara anunță că Gîdea și Târșă vor putea fi legitimați abia după ridicarea intedicției la transferuri: „Legitimarea celor doi jucători (ca și a celor ce vor semna pentru club în perioada următoare) se va produce după ce interdicția la transferuri va fi ridicată”.
Bursa transferurilor la CFR Cluj în această iarnă
- Antrenor: Dan Petrescu (confirmat)
- Veniri: Maglica (APOEL Nicosia), Țîru (Jagiellonia), Peteleu (Kisvarda), Krasniqi (Ballkani)
- Plecări: Betancor (Pafos), Muanza (Apollon Smirnis), Gomes (U Cluj), Gîdea (ASU Poli Timișoara)
VIDEO. Toate detaliile înaintea partidei Farul - CFR Cluj
Mai multe știri de actualitate din Superliga:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”