Articol de Adrian Cochino (Libertatea) - Publicat sambata, 25 martie 2023 11:33 / Actualizat sambata, 25 martie 2023 11:33
Regimul condus de prințul moștenitor Mohammed bin Salman urmează abordarea Qatarului în privința sportului, dar cu o întârziere de aproximativ 25 de ani, spun comentatorii care urmăresc mișcările Arabiei Saudite. Criticii citați de CNN și The Guardian cred că guvernele occidentale și organizațiile sportive nu ar trebui să permită guvernului de la Riad să-și spele astfel păcatele.
Întoarcerea caravanei Formula 1 pe circuitul de la Jeddah, weekendul trecut, nu l-a încântat deloc pe Lewis Hamilton, care și-a exprimat - nu pentru prima dată - reticența de a concura într-o țară cunoscută pentru încălcarea drepturilor omului.
„Simt în continuare că, mergând în locuri cu probleme legate de drepturile omului, cum ar fi acesta, sportul are datoria de a sensibiliza și de a încerca să aibă un impact pozitiv”, a spus el.
„Și simt că trebuie să facă mai mult. Ce anume, nu am toate răspunsurile, dar cred că întotdeauna trebuie să încercăm să facem mai mult pentru a sensibiliza oamenii în legătură cu lucrurile cu care se luptă”, a adăugat Hamilton.
Hamilton fost singurul pilot care a vorbit critic despre problemele binecunoscute ale regimului saudit cu drepturile omului. Dar nu au fost singurele critici exprimate în legătură cu Grand Prix-ul de la Jeddah.
Organizația umanitară Reprieve a atacat Formula 1 pentru că nu s-a implicat niciodată serios în apărarea drepturilor omului și a susținut că în acest caz, sportul „este folosit pentru a mușamaliza abuzurile comise de unul dintre cele mai opresive regimuri din lume”.
Reprieve a amintit că cu două săptămâni înainte de competiție, în Arabia Saudită au avut loc cel puțin 13 execuții.
„Derularea acestor execuții în ajunul Marelui Premiu de la Jeddah este o demonstrație nerușinată de impunitate din partea autorităților saudite, încrezătoare că sportul și partenerii săi comerciali vor păstra tăcerea și că fastul F1 va distrage atenția de la vărsarea de sânge”, a spus Reprieve.
Critici au venit și din partea unui cetățean saudit, al cărui frate a fost executat în urmă cu aproape un an de regim.
Mustafa al-Khayyat a fost ucis alături de alți 80 de oameni pentru „infracțiuni de terorism”. Ulterior, înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a explicat că 81 dintre condamnați erau membri ai minorității țiite din regat care participaseră la proteste antiguvernamentale, cerând o mai mare participare politică.
Înainte de Grand Prix-ul de duminica trecută, fratele lui Mustafa al-Khayyat, Yasser, i-a trimis o scrisoare directorului F1.
„Tăcerea este complicitate. Este modul în care regimul scapă cu atrocitățile sale și suprimă apelurile pentru reforme democratice. Dacă vreți cu adevărat ca Formula 1 să fie un agent al schimbării, mai degrabă decât un instrument de spălare prin sport a abuzurilor saudite, vă rugăm să puneți capăt tăcerii Formulei 1”, a spus el, potrivit The Guardian.
Forța Arabiei Saudite
Criticii au atacat în mod frecvent regatul din Orientul Mijlociu pentru „sportswashing”, un termen folosit pentru tentativa unor astfel de regimuri de a-și reabilita reputația prin sport.
Iar analiștii au observat că Arabia Saudită face pași serioși pentru a urma exemplul Qatarului.
„Cred că Arabia Saudită a recunoscut acum câțiva ani că, pentru a fi o națiune puternică la nivel internațional, nu te poți baza doar pe puterea dură”, a declarat pentru CNN Danyel Reiche, cercetător și profesor la Universitatea Georgetown din Qatar.
„Trebuie, de asemenea, să investești în soft power, iar cazul Qatarului arată că acest lucru poate funcționa destul de bine”, a spus el, explicând că Arabia Saudită urmează abordarea Qatarului în privința sportului, dar cu o întârziere de aproximativ 25 de ani.
Găzduirea de către Qatar a Cupei Mondiale anul trecut a atras într-adevăr atenția lumii, așa că vecinul său mai mare are planuri și mai ample. Și de aceea, lucrurile sunt un pic diferite.
Puterea financiară și nivelul ambiției sale fac ca „Arabia Saudită să fie un Qatar pe steroizi”, a explicat Simon Chadwick, profesor de sport și economie geopolitică la școala de afaceri SKEMA, din Lille, Franța, într-o analiză pentru platforma de comentarii The Conversation.
Fotbalul nu este suficient
S-a vorbit deja despre faptul că regatul dorește să lanseze o candidatură comună - alături de Egipt și Grecia - pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030. Arabia Saudită se va pregăti pentru asta organizând anul acesta Cupa Mondială a Cluburilor FIFA și, în 2027, Cupa Asiei AFC.
Apoi, toată lumea știe că clubul saudit Al Nassr l-a transferat pe Cristiano Ronaldo, aflat pe final pe carieră, dar totuși la fel de popular în rândul fanilor. Și că un consorțiu saudit a cumpărat încă din 2021 clubul englez de fotbal Newcastle United.
Dar lucrurile trec cu mult dincolo de fotbal. În afară de găzduirea unui Grand Prix de Formula 1, Arabia Saudită a devenit, printr-un fond public de investiții, acționar minoritar al McLaren.
Iar la sfârșitul lui ianuarie, Bloomberg a relatat că fondul suveran saudit a încercat să cumpere Formula 1, oferta fiind respinsă de actualii proprietari, Liberty Media.
Și lucrurile continuă, destul de divers chiar. Presa americană a scris luna trecută că fondul suveran saudit analizează cumpărarea companiei americane World Wrestling Entertainment.
În februarie anul acesta, saudiții au găzduit un meci de box între Tommy Fury și vedeta Youtube Jake Paul.
Evident, meciul nu a fost văzut cu ochi buni de fanii boxului, fiind mai mult divertisment decât sport, dar valoarea comercială a evenimentului masiv mediatizat a fost clară atât pentru concurenți (care și-au împărțit o bursă de premii în valoare de peste 13 milioane de dolari), cât și pentru țara care l-a organizat.
Ciclismul este o altă direcție interesantă pentru regat, care a organizat anul acesta a treia ediție a Turului Arabiei Saudite.
La acest capitol, saudiții au mult de recuperat în comparație cu vecinii din UAE și Bahrain, care dețin fiecare echipe puternice de ciclism.
Dar nu e nimic. Până recuperează la ciclism, Arabia Saudită se implică puternic în golf prin organizarea LIV Golf, o ligă aflată la al doilea an de existență, care a intrat în concurență cu PGA Tour, liga dominantă de golf din SUA.
Ce urmărește regimul saudit
Dimensiunea investițiilor Arabiei Saudite este destul de clară. Și trebuie subliniat că această cheltuială uriașă nu vine nici din vanitate, nici din generozitate, a explicat profesorul Simon Chadwick în analiza pentru platforma The Conversation.
Investiția în sport este pur și simplu o strategie construită cu grijă în semn de răspuns la provocările economice, politice și sociale presante ale regatului, a spus acesta.
Arabia Saudită are nevoie de așa ceva.
Conducătorul de facto al regatului, prințul moștenitor Mohammed bin Salman (cunoscut în mod obișnuit sub numele de „MBS”), a devenit mai cunoscut lumii largi atunci când a fost acuzat că a ordonat uciderea brutală a jurnalistului critic Jamal Khashoggi, în 2018.
MBS a negat amestecul în oribilul asasinat. Însă regimul saudit era deja ținta criticilor pentru abuzurile asupra drepturilor omului, pentru restricționarea drepturilor femeilor, ale comunității LGBT, pentru persecutarea disidenților.
MBS, a explicat Simon Chadwick, înțelege că sportul are capacitatea de a fi un instrument politic necesar pentru viitorul pe termen lung al statului din Golf.
Aspectul economic este și el important. Deși Arabia Saudită dispune de o bogăție imensă (fondul său suveran are active în valoare de peste 600 de miliarde de dolari SUA) o mare parte din aceasta provine din petrol și gaze.
Pe măsură ce lumea se străduiește să se debaraseze de dependența de combustibilii pe bază de carbon, regimul saudit a înțeles că economia sa este supraspecializată și expusă la riscuri, a subliniat profesorul.
Investițiile în sport reprezintă prin urmare o modalitate de a aborda această vulnerabilitate și de a diversifica economia. Ceea ce diferențiază Arabia Saudită este amploarea cheltuielilor.
Un pas înapoi
Uriașul efort al regimului saudit se lovește evident de tot felul de obstacole.
Pe 1 februarie anul acesta, FIFA a anunțat că „Visit Saudi”, board-ul de turism al Arabiei Saudite, ar putea fi unul dintre principalii sponsori ai Cupei Mondiale de fotbal feminin, găzduite de Australia și Noua Zeelandă.
FIFA a ales să semneze contractul fără a consulta cele două țări gazdă.
Mișcarea a fost dur criticată de organizații umanitare, de cele două țări organizatoare și de mai multe sportive. Organizația Human Rights Watch (HRW) a observat că decizia ignoră pur și simplu modul în care Arabia Saudită tratează femeile.
În ciuda unor reforme care abia recent au permis femeilor să conducă vehicule și să călătorească în străinătate fără permisiunea unui bărbat, lucrurile sunt în continuare complicate.
Arabia Saudită nu a desființat complet sistemul de „tutelă masculină”, iar în schimb, în 2022, a adoptat prima lege privind statutul personal care o codifică juridic.
Legea prevede spre exemplu că femeile trebuie să obțină permisiunea unui tutore de sex masculin - tatăl, fratele, unchiul sau bunicul lor - pentru a se căsători și că trebuie să se „supună” soților, a explicat HRW.
În plus, activistele pentru drepturile femeilor sunt persecutate și încarcerate. În august anul trecut, Arabia Saudită a condamnat-o pe Salma Al-Shehab, o doctorandă saudită din Marea Britanie, la 34 de ani de închisoare, exclusiv pe baza utilizării Twitter.
În cele din urmă, scandalul declanșat a determinat FIFA să anunțe, în luna martie, că va renunța la acordul de sponsorizare.
Un pas înainte
Dar așa cum Qatarul a mers mai departe cu organizarea Cupei Mondiale - care s-a dovedit a fi un real succes, după cum a remarcat presa internațională - Arabia Saudită este și ea dispusă să înfrunte criticile.
relaxÎn Newcastle, achiziția clubului de fotbal de către consorțiul saudit a atras unele critici, iar o minoritate a fanilor se exprimă vocal, sub umbrela „NUFC Fans Against Sportswashing”. Dar cei mai mulți suporteri au ales să adopte o poziție mai relaxată și să aprecieze mai degrabă siguranța financiară a clubului.
Strategia saudită funcționează și în golf, cel puțin până acum. Criticat și catalogat drept un instrument de „sportswashing”, LIV Golf - liga paralelă sponsorizată de fondul suveran saudit - a atras deja o mulțime de sportivi importanți și organizează mai multe evenimente pe toate continentele, în încercarea de a se impune în sport.
În treacăt fie spus, trei dintre evenimentele organizate în SUA se vor desfășura pe terenurile deținute de fostul președinte Donald Trump.
Luna viitoare, LIV Golf își va face debutul australian la Grange Golf Club din Adelaide, iar autoritățile locale nu au scăpat de critici.
Premierul Australiei de Sud Peter Malinauskas a apărat însă evenimentul, spunând că este „absolut adecvat” și că reprezintă o „oportunitate de neegalat” pentru creșterea economică.
Criticii au încercat să îi explice că asocierea cu un regim criticat pentru încălcarea drepturilor omului nu este o idee tocmai bună, dar cel puțin o parte a publicului australian pare să nu fie deranjat de acest lucru.
De fapt, evenimentul din Adelaide s-a dovedit deja popular printre fanii australieni. Biletele s-au epuizat la câteva ore de la punerea lor în vânzare.