Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 24 aprilie 2023 09:26 / Actualizat luni, 24 aprilie 2023 09:47
David De Gea, portarul lui Manchester United, a rămas din nou „corigent” la lovituri de departajare, deși a beneficiat de „copiuțe”. În semifinala Cupei Angliei cu Brighton, decisă la penalty-uri, 7-6, suporterii s-au distrat copios pe seama lui.
Manchester United e în finala Cupei Angliei, însă David De Gea a ieșit din nou "șifonat". După dezastrul din Europa League, când a greșit la două goluri în "sfertul"-retur cu FC Sevilla (0-3, 2-2 în tur), goalkeeperul spaniol a reușit să-și mențină poarta intactă în semifinala FA Cup cu Brighton (0-0), timp de 120 de minute. Chiar a avut două intervenții salutare. Însă la loviturile de departajare a făcut o figură modestă, iar suporterii s-au amuzat copios pe seama lui.
De Gea n-a parat nicio lovitură de departajare!
De fiecare dată, între penalty-urile executate de adversari, De Gea a părut să consulte niște notițe scrise pe-o fițuică ascunsă într-un prosop. Cu toate astea, nu doar că n-a reușit să pareze vreunul, dar aproape de fiecare dată a plonjat în direcția greșită.
„Privește penalty-urile ca noi din fața televizorului, acasă", a comentat un fan, iar altul a remarcat: "Tot ce trebuie să faci este să pui balonul la punctul de la 11 metri și să tragi, De Gea e o hologramă".
Nici Robert Sanchez, portarul lui Brighton, n-a parat vreun șut de la punctul cu VAR, "dar s-a dus în mai multe rânduri pe direcția lor. Și n-a avut vreo hârtiuță pe care să se uite" - notează tabloidul The Sun. Internaționalul spaniol a amintit de finala Europa League din 2021, pierdută de United în fața lui Villarreal la lovituri de departajare. N-a parat niciuna dintre cele 11 expediate de adversari, dar a ratat el una!
De Gea, 32 de ani, se află la final de contract cu multipla campioană a Angliei. Însă negocierile pentru prelungirea acordului scadent în vară trenează.
2011e anul în care De Gea a venit la Man. United. Englezii l-au chiziționat de la Atletico Madrid, pentru 25 de milioane de euro. Cea mai mare sumă plătită la vremea respectivă pentru un portar
Citește și:
Șocul etapei în Premier League: Newcastle a pulverizat-o pe Tottenham în 21 de minute FANTASTICE
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”