Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 19 mai 2023 11:25 / Actualizat vineri, 19 mai 2023 11:56
Jucătorii lui AS Roma au tras de timp toată repriza secundă, pentru a conserva avantajul de un gol luat în tur, pe „Olimpico”. Arbitrul Slavko Vincic a prelungit partida cu 8 minute, „dar chiar și așa a fost mult prea puțin” - acuză taboidul german Bild.
AS Roma a plecât neînvinsă de la Leverkusen și s-a calificat în finala Europa League grație victoriei cu 1-0 din prima manșă. Însă maniera de care jucătorii lui Jose Mourinho au înțeles să-și apere avantul de pe Olimpico i-a scandalizat pe nemți.
„Arbitrul Slavko Vincic din Slovenia a prelungit partida cu opt minute. Dar chiar și așa a fost mult prea puțin...”, a scris tabloidul german Bild, care a relatat despre „teatrul penibil al Romei. Ceea ce au făcut jucătorii italienilor a fost pură nesportivitate. Toată repriza secundă au tras de timp”.
Lothar Matthaus: „S-a rostogolit înapoi pe teren”
Fostul internațional german Lothar Matthaus, acum comentator TV, n-are nicio îndoială: „La Campionatul Mondial s-ar fi prelungit meciul cu 20 de minute. Roma nu și-a dorit decât un singur lucru: să tragă de timp. În prelungiri ar fi trebuit arătate încă 3-4 minute de prelungiri”.
„La cele mai mici atingeri, Celik, Matic, Zalewski & Co se tăvăleau pe jos, pentru ca apoi să se ridice surâzători și să continue să joace. Vedeta serii? În prelungiri, Zalewski a ajuns în afara suprafeței de joc, urmare a unui duel pentru minge, apoi s-a rostogolit înapoi pe teren, pentru ca partida să nu poată continua”, relatează același Bild.
Jose Mourinho: „Și ei ar fi făcut la fel”
Un alt fost internațional german, Karl-Heinz Riedle, crede că, „la un asemenea nivel, romanii ar fi trebuit să joace. N-au făcut-o și e păcat că poți ajunge în finală cu un astfel de fotbal”.
Replica lui Mourinho? Chestionat la conferința de presă, tehnicianul portughez a replicat: „Și ei ar fi făcut la fel dacă erau în locul nostru”.
Este păcat că, la un asemenea nivel, acest stil de joc este răsplătit. Este foarte, foarte amar. Dezgustător!
- Kerem Demirbay, mijlocaș Bayer Leverkusen
23-1a fost raportul șuturilor pe poartă, în favoarea lui Leverkusen. Nemții au avut și o bară
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Finală electrizantă în Europa League: „The Special One” Mourinho va înfrunta specialista competiției
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”