Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 16 iulie 2023 11:15 / Actualizat duminica, 16 iulie 2023 11:49
Mijlocașul olandez Xavi Simons (20 de ani) revine la PSG după ce a impresionat sezonul trecut în tricoul lui PSV Eindhoven.
Cedat gratis de PSG la PSV în vara lui 2022, Xavi Simons a făcut cel mai bun sezon al său până acum. A înscris 22 de goluri și a pasat decisiv la alte 12 reușite în numai 48 de apariții, statistici care l-au readus în atenția parizienilor.
Ca atare, PSG a activat o clauză de răscumpărare din contractul prin care îl cedase la PSV.
Xavi Simons a plecat din cantonament și semnează cu PSG
Campioana Franței va plăti 6 milioane de euro pentru a-l readuce pe Xavi la Paris. Jurnalistul Fabrizio Romano a informat că Simons a părăsit deja cantonamentul lui PSV și a explicat ce urmează pentru fotbalistul olandez:
- Dacă unul dintre Mbappe și Neymar pleacă în această vară, Xavi va rămâne în lotul lui PSG;
- Dacă Mbappe și Neymar rămân și sezonul următor, Xavi va fi împrumutat la alt club pentru a-și continua dezvoltarea.
Xavi Simons, deja internațional olandez de seniori, este un jucător polivalent, capabil să joace atât ca extremă stânga cât și ca mijlocaș ofensiv. Pe parcursul sezonului trecut a fost folosit chiar și în dreapta atacului sau ca „9” fals.
Mai multe știri din fotbalul european:
Român printre starurile lui Lazio: „Să te antrenezi sub comanda lui Sarri este cu totul altceva!”
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”