Articol de Viorel Tudorache - Publicat marti, 01 august 2023 19:20 / Actualizat marti, 01 august 2023 20:00
FCU Craiova a disputat astăzi un amical, în baza proprie, cu formația din Liga 3 ACSO Filiaşi, încheiat cu scorul de 5-1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Chiţu, Bauza (2), Bahassa (penalty) şi Mario Ilie.
Cu acest prilej, Nicolae Dică a făcut trei încercări în vederea meciului cu FC Botoșani, din etrapa a 4-a, programat sâmbătă, în deplasare, de la ora 18:30. Gurău în poartă, în locul R. Popa, M. Ciobanu jucător U21, la mijloc, și R. Negru folosit o repriză fundaș stânga.
Cu zero puncte după primele trei runde în Superliga, patronul Adrian Mititelu și Nicolae Dică planifică să facă unele schimbări în echipă.
Ionuț Gurău în poartă, Marius Ciobanu fotbalistul U21
Prima vizează poarta. Folosit titular în debutul sezonului pentru a acoperi regula U21, Robert Popa (20 de ani) ar urma să fie înlocuit din nou cu Ionuț Gurău (24 de ani). De altfel, Dică a și început cu Gurău între buturi jocul-școală cu ACSO Filiaşi.
În aceste condiții, tehnicianul trebuie să pună în câmp un jucător eligibil pentru regula U21. În amicalul de astăzi, Dică l-a testat pe Marius Ciobanu (20 de ani). L-a folosit pe două poziții la mijloc, în centru, lângă Vl. Achim, și banda dreaptă.
Sar din schemă Dragoș Albu sau William Baeten
Eventuala titularizare a lui Ciobanu cu FC Botoșani i-ar sări din schemă pe Dr. Albu sau pe Baeten.
De altfel, după înfrângerea suferită cu U Cluj, patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, a dat de înțeles că îl va scoate din echipă pe R. Popa.
Suntem departe de ceea ce ne-am propus. Toată echipa e vinovată, dar cred că axul central e principalul vinovat. Și în poartă, parcă toate mingile au trecut pe lângă Popa. Nu ascund că luăm în calcul să oferim și alternativa unui copil talentat, dar trebuie să scoatem un jucător important din echipă. Trebuie să ne gândim bine. Nu spun că nu avem încredere în Popa, dar e și ghinionist
- Adrian Mititelu, patron FCU 1948 Craiova
8 goluria primit FCU Craiova, cu Robert Popa în poartă, în primele trei etape: 1-3 cu FCSB, 0-1 cu Sepsi, 3-4 cu U Cluj
Radu Negru a fost testat fundaș stânga
În absența lui Mascarenhas, care își ispășește sâmbătă, cea de-a doua etapă de suspendare, după eliminarea din meciul cu Sepsi, Nicolae Dică a vrut să vadă cum se descurcă R. Negru în postura de fundaș stânga.
În partea secundă, Negru a revenit pe poziția lui de bază, cea de fundaș dreapta, iar în stânga a jucat Andrea Padula, venit în această vară, dar care nu a jucat deloc în primele trei etape.
La partida cu U Cluj, scor 3-4, Dică a improvizat cu Van Durmen fundaș stânga.
Leo Lacroix, în lot pentru meciul cu Botoșani
Fundașul central Leo Lacroix (31 de ani), ultima achiziție a formației oltene, a jucat astăzi, în repriza secundă, fiind al doilea său meci amical de la sosirea în Bănie, după cel disputat sâmbăta trecut cu echipa a doua tot contra celor de la ACSO Filiaşi, scor 1-4.
Din informațiile GSP, Leo Lacroix va fi în lotul pe care Dică îl va deplasa pentru întâlnirea cu FC Botoșani.
Cum ar putea arăta echipa de start a FCU Craiova pentru meciul cu FC Botoșani:
Gurău - Compagnucci, Paramatti, Henriques, R. Negru (Padula) - Achim, M. Ciobanu - Baeten, Bauza, Van Durmen - Chițu