Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 16 august 2023 17:28 / Actualizat miercuri, 16 august 2023 18:24
Deco (45 de ani) este noul director sportiv de la FC Barcelona.
Fostul mijlocaș al catalanilor din perioada 2004-2008 va ocupa fucția începând cu 2 septembrie, la finalul perioadei de mercato. El îi ia locul lui Mateu Alemany.
Deco, prezentat la Barcelona
Deco a semnat un contract valabil pe 3 ani, adică pe perioada rămasă din mandatul lui Joan Laporta, președintele clubului, după cum a anunțat FC Barcelona pe site-ul oficial.
Fostul mare mijlocaș a contribuit și la această perioadă de mercato, alături de Alemany, Xavi. El era o dorință mai veche a lui Laporta, care l-a convins în cele din urmă să accepte postul.
După retragerea ca fotbalist, Deco și-a deschis o agenție de impresariat. Unul dintre jucătorii reprezentați a fost chiar Raphinha, ajuns la Barcelona anul trecut, fostul mijlocaș fiind cel care a purtat negocierile în numele internaționalului brazilian. Ulterior, a fost scouter al clubului catalan pentru zona sud-americană.
Ca fotbalist, Deco a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai Barcelonei în perioada 2004-2008. A jucat 161 de meciuri, a marcat 20 de goluri și a dat 45 de pase decisive. Fostul internațional portughez a contribuit din plin la câștigarea Champions League din 2006 și la două triumfuri în La Liga, în 2005 și 2006.
VIDEO. Deco, gol superb în tricoul Barcelonei
Citește și:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”