Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 15 septembrie 2023 15:42 / Actualizat vineri, 15 septembrie 2023 15:46
Clubul Everton a fost cumpărat de fondul american de investiții 777 Partners, care va plăti fostului patron britanico-iranian, Farhad Moshiri, 640 de milioane de euro pentru achiziţia a 94,1% din acţiuni.
Investițiile americane continuă să se extindă și în Premier League. Ultimul club care și-a schimbat proprietarul este Everton. Sub presiunea suporterilor și în criză financiară, Farhad Moshiri a decis să vândă cele 94,1% din acţiunile pe care le deținea. Noul patron e fondul de investiții 777 Partners și tranzacția se ridică la suma de 550 de milioane de lire sterline (640 de milioane de euro).
Cine este noul proprietar al lui Everton
„Suntem încântaţi de oportunitatea de a deveni parte a familiei Everton, ca gestionari ai clubului, şi considerăm un privilegiu să putem construi pe mândrele sale moşteniri şi valori”, a declarat Josh Wander, fondatorul 777 Partners.
Firma din Statele Unite deține mai multe cluburi în portofoliul său, inclusiv în Italia, pe Genoa (echipa la care joacă Radu Drăgușin și George Pușcaș), în Belgia pe Standard Liege, în Serbia pe Steaua Roșie și în Germania pe Hertha, însă are şi pachete de acţiuni în Spania, la Sevilla, în Brazilia, la Vasco da Gama, şi în Australia, la Melbourne Victory.
Everton l-a pierdut pe Alisher Usmanov
Fost acţionar la Arsenal, Moshiri a cumpărat iniţial 49,9% din acţiunile lui Everton în 2016, iar până în ianuarie 2022 şi-a mărit pachetul de acţiuni la 94,1%, efectuând o injecţie de capital de 116 milioane de euro.
Lucrurile nu au mers bine însă pe plan sportiv, „caramelele” scăpând cu mari emoții de retrogradare în ultimele sezoane, spre nemulțumirea tot mai mare a fanilor.
870 de milioane de euroa investit Farhad Moshiri de când a preluat controlul la Everton în 2018
Căderea s-a reflectat și la nivel economic, după ce partenerul său rus, oligarhul Alisher Usmanov, a fost sancționat în urmă cu 17 luni din cauza prieteniei cu Vladimir Putin și n-a mai contribuit la bugetul clubului.
Citește și:
Lionel Messi a trebuit să fie calmat de antrenor după nulul cu Nashville