GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  COMUNICAT

ONG-urile ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent reacționează la plecarea lui Cătălin Țepelin: „Ringier transmite că propriul său cod editorial este doar un text golit de conținut”

Ringier a decis încetarea colaborării cu Cătălin Țepelin // sursă foto: Imago Images
Ringier a decis încetarea colaborării cu Cătălin Țepelin // sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 03 octombrie 2023 19:33 / Actualizat marti, 03 octombrie 2023 19:58

ONG-urile ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent au reacționat în urma plecării lui Cătălin Țepelin din poziția de redactor-șef al Gazetei Sporturilor, la cererea patronilor de la trustul elvețian Ringier.

Cele două ONG-uri care au ca scop protejarea și promovarea dreptului la libera exprimare și libertății presei au emis împreună un comunicat intitulat „Managementul Ringier încalcă independența editorială a GSP și Libertatea”.

„ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent își exprimă solidaritatea cu cei peste 70 de jurnaliști ai publicațiilor Gazeta Sporturilor și Libertatea, care au sesizat public azi faptul că asupra celor două redacții s-au făcut presiuni editoriale din partea managementului grupului Ringier, în mod repetat. Presiuni care au culminat cu demiterea redactorului șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin”, se arată în comunicatul ONG-urilor.

Cristian Tudor Popescu, reacție fermă după plecarea lui Cătălin Țepelin de la Gazeta Sporturilor: „O specie în faza finală de extincție” + decizia cu efect imediat a gazetarului
REACȚIE
Cristian Tudor Popescu, reacție fermă după plecarea lui Cătălin Țepelin de la Gazeta Sporturilor: „O specie în faza finală de extincție” + decizia cu efect imediat a gazetarului

ONG-urile ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent reacționează la plecarea lui Cătălin Țepelin

În continuare, redăm integral poziția acestora:

ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent își exprimă solidaritatea cu cei peste 70 de jurnaliști ai publicațiilor Gazeta Sporturilor și Libertatea, care au sesizat public azi faptul că asupra celor două redacții s-au făcut presiuni editoriale din partea managementului grupului Ringier, în mod repetat. Presiuni care au culminat cu demiterea redactorului șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin.

Jurnaliștii celor două publicații spun, în scrisoarea deschisă publicată astăzi, că manageri din conducerea Ringier au cerut să vadă, printre altele, în avans articolele despre firmele de jocuri de noroc care sunt clienți de publicitate. Jurnaliștii mai relatează și că unul dintre managerii Ringier a exprimat opinia că separarea dintre comercial și editorial reprezintă “o mare problemă”. De asemenea, aceștia mai arată și că încercările de a comunica cu managementul grupului Ringier nu au primit niciun răspuns. Răspunsul a fost demiterea lui Cătălin Țepelin.

Într-o perioadă în care atât în România, cât și la nivel internațional, presa trece printr-o criză profundă de credibilitate, independența în fața ingerințelor editoriale (că sunt ele comerciale, politice sau venite din partea patronatului) și loialitatea față de interesul public sunt cele mai de preț bunuri ale unei instituții media.

Reglementarea industriei pariurilor și a jocurilor de noroc și impactul sau riscurile sociale pe care aceste activități le prezintă pentru unele grupuri vulnerabile reprezintă subiecte de maxim interes public. Cu atât mai mult ele reprezintă teme editoriale legitime pentru o publicație sportivă.

Inclusiv Codul editorial al Ringier prevede garantarea independenței jurnaliștilor și separarea dintre zona editorială și cea comercială:

“Jurnaliștii noștri sunt neclintiți în fața influenței persoanelor, companiilor și autorităților. Evităm prejudecățile și dezvăluim conflictele de interese. Separăm reportajele de comentarii. Marcăm conținutul comercial.”

“Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem față de public și relatăm într-un mod echilibrat, imparțial și corect. Ne-am angajat să respectăm statul de drept și aderăm la standardele și regulile industriei media”.

Ne exprimăm regretul că trustul Ringier transmite publicului din România că propriul său cod editorial este doar un text golit de conținut.

Considerăm că modul în care trusturile media internaționale operează în țări în care libertatea presei este încă precară dă adevărata măsură a angajamentului lor față de principiile etice pe care le clamează.

ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent urmăresc îndeaproape evoluția evenimentelor de la Gazeta Sporturilor și Libertatea. Ar fi regretabil ca publicul din România să fie lipsit de jurnalismul în interes public care a consacrat jurnaliștii celor două publicații, mai cu seamă în contextul dificil al războiului din Ucraina și al celor patru runde de alegeri ce vor avea loc anul viitor în România.

- activewatch.ro

„GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”
COMUNICAT
„GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
Stranieri
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
81mada
81mada  •  03 Octombrie 2023, 21:20

Presa se vrea libera… dar cand ne elibereaza de Gigi? Ce mi e ca l vad pe gigi toata ziua sau reclame la casele de pariuri!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close