Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 23 octombrie 2023 13:39 / Actualizat marti, 24 octombrie 2023 09:34
Gigi Becali a cheltuit un milion de euro cu Vadim Rață, Radu Boboc și Andrei Dumiter ca să-și dea seama rapid că, în opinia lui, ei nu sunt suficient de buni pentru FCSB. Toți 3 au fost titulari aseară la FC Voluntari și au încurcat liderul, 0-0 în etapa a 13-a din Superliga.
FCSB s-a împiedicat pe Arena Națională și a bifat primul joc din actualul campionat fără gol marcat. Surpriza a fost mare, întrucât roș-albaștrii n-au reușit să treacă de formația clasată pe locul 12, care nu a mai învins pe nimeni în Liga 1 din 7 august, 2-1 cu Rapid.
În timp ce FCSB a început din primul minut cu fotbaliști ca Florinel Coman sau Andrea Compagno, pe care Becali a plătit, cumulat, 4,5 milioane de euro, FC Voluntari s-a bazat, printre alții, pe 3 fotbaliști la care vicecampioana a renunțat imediat cum a avut ocazia.
Vadim Rață, dat retur de FCSB după 3 meciuri
Internaționalul moldovean de 30 ani a rezistat numai 3 meciuri și puțin peste 100 de minute la FCSB. A fost transferat vara trecută, de la FC Voluntari, în schimbul a 350.000 de euro.
Becali s-a convins într-o perioadă-record că Rață nu-l poate ajuta și a decis să se despartă de el. Cum bifase deja două cluburi în precedenta stagiune, mijlocașul n-a avut de ales și s-a întors la Voluntari. „Mie îmi trebuia puțin mai mult timp ca să demonstrez la FCSB. Nu cred că aș mai reveni acolo, pentru că ar fi ceva straniu”, afirma Vadim în februarie 2023.
Radu Boboc, 5 luni pe bară din cauza FCSB
La fel ca Rață, Boboc a semnat vara trecută cu FCSB, când deja nu mai era un jucător important la Farul. Fundașul dreapta în vârstă de 24 de ani n-a reușit să-și dea restartul de care avea nevoie în Capitală și a fost trecut pe linie moartă după doar 10 meciuri disputate pentru roș-albaștri în toate competițiile.
Pentru că jucase și la Farul în startul sezonului anterior și nu a mai fost primit înapoi de Gică Hagi, Radu n-a mai putut fi legitimat la nicio altă echipă și a fost nevoit să stea 5 luni pe bară, până când a semnat cu FC Voluntari. 300.000 de euro l-a costat transferul lui Boboc pe Becali.
Andrei Dumiter, 3 goluri la FCSB într-un sezon și jumătate
Atacantul în vârstă de 24 de ani a semnat în iulie 2021 cu FCSB, atunci a fost achiziționat de la Sepsi în schimbul a 350.000 de euro. N-a fost niciodată un fotbalist de bază la roș-albaștri, a reușit numai 3 goluri în 27 de apariții.
„Toată impresia de acolo, tot ce se întâmplă îți dă senzația ca și cum ar fi vina ta. Însă dacă stai și o iei logic, nu este doar vina jucătorului”, afirma Dumiter după plecarea de la FCSB, într-un interviu acordat Gazetei.
Rață, Boboc și Dumiter, fotbaliști de bază la FC Voluntari
FOTBALIST | MECIURI / TITULAR* |
Rață | 13 / 13 |
Boboc | 13 / 12 |
Dumiter | 10 / 4 |
*În Superliga 2023-2024
VIDEO. Dorin Rotariu, după FCSB - FC Voluntari 0-0: „Nu poți să mulțumești pe toată lumea”
GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini din FCSB - FC Voluntari 0-0
Mai multe articole despre FCSB - FC Voluntari:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”