Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 03 decembrie 2023 23:13 / Actualizat luni, 04 decembrie 2023 00:32
Pep Guardiola (52 de ani), antrenorul de la Manchester City, l-a înțepat pe Mikel Arteta (41 de ani) tehnicianul lui Arsenal, după ce „cetățenii” au remizat, scor 3-3, în etapa cu cumărul #14 din Premier League.
Finalul meciului a oferit o fază care a stârnit multe controverse. În prelungirile partidei, Erling Haaland a fost faultat la mijlocul terenului, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Norvegianul a rezistat contactului cu adversarul și a trimis o pasă în spatele apărării oaspeților. Jack Grealish s-a desprins de lângă fundașii lui Tottenham și a sprintat spre poarta adversă, dar „centralul” a revenit asupra deciziei și a întors faza.
Cei de la Manchester City „au explodat” și i-au reproșat arbitrului că l-a oprit pe Jack Grealish din drumul spre gol, ținând cont că englezul ar fi rămas singur cu portarul advers.
Întrebat despre fază, Pep Guardiola a declarat că nu vrea să facă un comentariu în stilul lui Mikel Arteta, referindu-se la faptul că antrenorul lui Arsenal a criticat arbitrajul dur în ultima perioadă.
Pep Guardiola, după meciul cu Tottenham:
„Următoarea întrebare. Nu vreau să fac un comentariu în stilul lui Mikel Arteta. Am creat o mulțime de ocazii, am fost agresivi. Fotbalul este ca viața, uneori nu primești ceea ce meriți. Felicitări lui Spurs pentru punct. Acesta este fotbalul. Sprijinul suporterilor a fost incredibil astăzi. Poate data viitoare vom fi mai buni”, a spus Pep Guardiola, potrivit Mirror.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat