Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 03 decembrie 2023 23:42 / Actualizat luni, 04 decembrie 2023 00:22
Mihai Lixandru, 22 de ani, a fost înlocuit de Elias Charalambous la pauză, la solicitarea patronului Gigi Becali, după ce a greșit la primul gol al gălățenilor și imediat a luat și un cartonaș galben, pentru proteste.
Seară neagră pentru stoperul FCSB, Mihai Lixandru. Echipa a pierdut în fața Oțelului, 0-2, el a greșit decisiv la primul gol al gălățenilor, apoi a luat și un „galben”. Iar la pauză, la solicitarea patronului Gigi Becali, Elias Charalambous l-a înlocuit.
Mihai Lixandru: „Îmi pare rău mai ales pentru suporteri”
Reacția apărătorului în vârstă de 22 de ani? „Este un moment dificil pentru mine. Va fi o noapte lungă pentru mine, nu știu cum o să dorm. Dar ăsta-i fotbalul”, a spus Lixandru, la Digisport.
El a mărturisit că-i pare rău mai ales „pentru suporteri. Au venit pe vremea asta friguroasă să ne susțină și i-am dezamăgit”. Dar, în același timp, i-a asigurat că ”o să ne revenim. Avem un grup foarte unit".
Mihai Lixandru l-a pus inutil sub presiune pe Ovidiu Popescu
Lixandru a gafat chiar în debutul meciului, când, aflat în careul mic, în loc să rezolve simplu și să degajeze, i-a pasat lui Ovidiu Popescu, atacat prompt și deposedat de Teles, care avea să deschidă scorul.
Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, Lixandru s-a ales și cu „galben” în urma acelei faze, pentru că a protestat vehement, reclamând un presupus fault în atac comis de Teles asupra lui Popescu.
Cum a explicat Elias Charalambous înlocuirea lui Mihai Lixandru
La finalul partidei, Charalambous a explicat de ce a fost înlocuit apărătorul: „Schimbarea lui Lixandru? Am fost îngrijorat, avea cartonaș galben și voiam să urcăm liniile.
Ar fi rămas în situații unu contra unu și mi-a fost frică să nu primească alt cartonaș galben. Am vrut să schimbăm lucrurile, dar nu a funcționat”.