FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FC VOLUNTARI

EXCLUSIV // VIDEO Lucas Alves, replică din filme: „Au fost vremuri grele, vremuri bune vor veni”. Când și unde a trăit un Crăciun memorabil

Lucas Alves, replică din filme: „Au fost vremuri grele, vremuri bune vor veni”. Când și unde a trăit un Crăciun memorabil
Lucas Alves, replică din filme: „Au fost vremuri grele, vremuri bune vor veni”. Când și unde a trăit un Crăciun memorabil

Articol de , - Publicat miercuri, 20 decembrie 2023 12:31 / Actualizat vineri, 05 ianuarie 2024 15:08

Lucas Alves, 31 de ani, încearcă să transmită și el gânduri bune suporterilor lui Dinamo, mai ales după victoria de la Botoșani (2-0), în perspectiva a ceea ce va urma în 2024. Totodată, brazilianul a povestit cum a jucat fotbal de Crăciun, apoi a sărbătorit alături de familia lui

Lucas Alves, 31 de ani, a fost considerat transferul verii de către conducerea dinamovistă, fundașul brazilian fiind recomandat de anii petrecuți în campionatul helvet și de faptul că a jucat în prima ligă portugheză în sezonul precedent.

Dinamo a prins curaj! Eroul victoriei de la Botoșani: „I-am mai bătut, sper s-o facem din nou!” + La 37 de ani, Patriche nu se lasă: „Nu-mi fac griji”
DINAMO - FC VOLUNTARI
Dinamo a prins curaj! Eroul victoriei de la Botoșani: „I-am mai bătut, sper s-o facem din nou!” + La 37 de ani, Patriche nu se lasă: „Nu-mi fac griji”

Sud-americanul s-a impus rapid în echipa ”câinilor”, este unul dintre liderii vestiarului, un liant între jucători și conducere, mai ales că Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, vorbește mereu după meciuri cu apărătorul formației.

13meciuri a adunat Lucas Alves la Dinamo, fiind integralist în toate

Lucas Alves și-a trasat idei pentru viitorul apropiat: ”Să învingem vineri, apoi un cantonament bun și să arătăm că putem fi mai buni în 2024”

Lucas Alves face parte din grupul fotbaliștilor dinamoviști care au devenit mai optimiști după victoria de la Botoșani.

”Este un feeling bun la echipă, după o victorie pe care am obținut-o după o lungă perioadă fără succes. Aceste 3 puncte luate afară ne ajută. Suntem încrezători că vom face un meci bun cu FC Voluntari, acasă. Credem că vom izbândi în ceea ce ne-am propus.

Știm că au fost vremuri grele, dar vremuri bune vor veni. Vom începe să învingem, avem un feeling bun după Botoșani, sperăm să câștigăm din nou pe teren propriu, după o lungă perioadă.

Ne simțim descătușați, apoi să facem un cantonament bun, vrem să arătăm că putem fi mai buni în anul ce vine”, a declarat Lucas Alves într-un interviu acordat GSP.ro.

12mii de euro este salariul lunar al brazilianului, printre cele mai mari de la Dinamo

Crăciun cu familia reunită în Arabia Saudită

După ultima rundă, cu FC Voluntari, vineri seară, de la ora 20:30, Lucas Alves va pleca la 10.000 de kilometri depărtare, în țara natală, pentru a fi alături de familie de Sărbători.

”Mi-e dor de familie, ai mei sunt în Brazilia. Vreau să transmit tuturor fanilor un Crăciun fericit și să aibă încredere că vom reveni mai puternici. Sperăm să le facem cadou 3 puncte cu FC Voluntari.

(cel mai frumos cadou al copilăriei, pus în încurcătură) Ufff, stai să mă gândesc. Este dificil, am avut momente frumoase și mai puțin frumoase. Uite, un Crăciun memorabil a fost acum doi ani când jucam în Arabia Saudită. Meciul a fost programat de Crăciun, eram la Al Tai, și am învins pe Al Faisaly. 

A fost o descătușare, mai ales fiindcă am putut să mă reunesc cu familia mea. Am putut sărbători alături de cei dragi, au putut să ajungă la mine după mai multe probleme. A fost minunat, în special fiindcă am putut fi cu familia, e darul cel mai prețios”, a mai adăugat brazilianul.

Citește și alte știri:

EXCLUSIV Valeriu Iftime a primit răspuns din Kentucky, de la antrenorul pe care l-a avut în vizor: „Sunt onorat, dar avem o vorbă: «rossonerii suntem noi»!”

exclusiv Omul care a readus speranța la Dinamo a vorbit pentru GSP: „Și David Beckham am înțeles că a aplaudat atunci” + Ce fotbaliști îl inspiră și cum e atmosfera cu Zeljko Kopic la echipă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează