Articol de Andrei Petrescu - Publicat luni, 15 ianuarie 2024 10:19 / Actualizat luni, 15 ianuarie 2024 11:10
Real Madrid a învins-o pe Barcelona, scor 4-1, în finala Supercupei Spaniei. În finalul primei reprize a avut loc un dialog între vedetele Robert Lewandowski și Vinicius, în momentul în care brazilianul se pregătea să execute penalty-ul din minutul 39.
Madridul s-a impus într-o manieră categorică în derby-ul cu rivala Barcelonei, grație unei prestații stelare a lui Vinicius. Marcator al unui hattrick, brazilianul și-a dominat adversarii în ciuda faptului că jucătorii catalani au încercat să-l provoace în numeroase situații.
Una dintre acestea a fost în minutul 39, în momentul în care Vini Jr se pregătea să execute un penalty obținut tot de el. Robert Lewandowski, atacantul Barcelonei, a încercat „să-i intre în cap” brazilianului. Mai jos, dialogul dintre cei doi surprins pe transmisie:
Lewandowski estaba retando a Vinicius Jr. antes de tirar el penal 😂😂😂😂😂
— MT (@MadridTotal_) January 14, 2024
Hat tricki, campeones y a dormir! 😘 pic.twitter.com/0wBzfNRi31
- R.L: „Cum de bați tu panalty-ul?
- V: „Cum?”
- R.L: „Tu? (n.r. - bați penalty-ul?)
- V: „Ce?”
- R.L: „Hai, execută!”
Vinicius Junior: „Nu sunt vreun sfânt”
La finalul partidei împotriva Barcelonei, Vinicius a vorbit despre problemele cu care acesta se confruntă din cauza stilului său de joc.
„Antrenorul îmi este mereu alături, mă ajută. Vreau să devin un om mai bun, fac totul pentru a câștiga. Știu că îi enervez pe ceilalți, mă enervez și pe mine, îi enervez și pe coechipierii mei. Trebuie să am grijă la asta.
Mă întristează, toată lumea vrea să se certe cu mine, se face mare caz pe asta, toți știu că vor apărea în presă. Încerc să fiu calm și concentrat la joc pentru a putea face tot ce e mai bine pentru colegii mei de echipă.
Nu sunt vreun sfânt, vorbesc prea mult și driblez când nu e cazul. Sunt aici pentru a progresa și pentru a fi un bun exemplu pentru copii. Antrenorul și colegii mă ajută și mă învață ce trebuie să fac”, a declarat Vicinius, potrivit marca.