Craiova antrenorilor amatori

Până la venirea lui Alesanco în Bănie, ba chiar și după plecarea catalanului, Craiova n-a dus niciodată lipsă de antrenori. Ciudat, cumva, oltenii cu slovele școlii de antrenori n-au fost atât de apreciați precum provincialii, amintim câteva nume uriașe, Oblemenco, Balaci, Țicleanu, Ștefănescu. Singurul care a știut cum să-i ia pe ai lui a fost Sorin Cârțu, pe la toate echipele antrenate în Oltenia, fie că era vorba de Electroputere, Extensiv, Pandurii sau Universitatea Craiova. 

Sorinaccio avea tot timpul ca argument fotbalul, la el nu exista jumătatea de măsură și poate greșeala lui a fost că i-a învățat pe toți patronii fotbal. Majoritatea creditorilor din fotbal cu asta se ocupă: apleacă urechea, învață de la cei care pricep și înțeleg fenomenul. Singurul care cred că n-a vrut să facă asta în Craiova a fost Dinel Staicu, dar Ilinca, Popeci, Nețoiu, Mititelu, Rotaru, toți au stat pe lângă “maximi” și au învățat câte ceva din tainele fotbalului.

Seamănă cu Maradona, dar atât!

Adrian Mititelu nu mai are încredere în niciun antrenor, dă tot impresia că vrea să descopere sau să crească un antrenor, așa cum s-a întâmplat în cazul Nicolo Napoli. Un italian venit de la Coverciano, care n-a evoluat și nu s-a dezvoltat deloc, chiar dacă simțea fotbaliștii mai bine decât mulți alți antrenori învățați. Așa este și Costantino, un băiat din Messina, tot cu Coverciano, despre care ai spune că seamănă cu Diego Armando Maradona, însă doar atât. Când nu primește vreo indicație din tribună, Costantino demonstrează că mai are mult de antrenat până să simtă și să înțeleagă jucătorii. 

Greșelile din meciul jucat vineri în Giulești au fost de amator, cum zicea nea Fane Zofei, când era la Extensiv: “Bre, nici Chisără de la Goicea nu așeza echipa atât de prost în teren!”. Mititelu mătură cu micuțul Giovanni, dar vede potențial și mai are răbdare câteva meciuri. Dacă mai pierde Costantino de maniera asta vreo două meciuri, sigur urmează textul cu: Mulțumim, Giovanni Costantino! Până atunci, italianul din Messina învață la școala vieții din Craiovița Nouă, că e mână-n mână cu fotbalul din Bănie.

Lekă noșt, deța...

La echipa lui Rotaru, Ивайло Петев (n.r. - n-am uitat să scriu în slavonă, am crescut cu TV Bulgaria 1 și sârbii 1, 2 și 3, cum spuneam în Oltenia) se lovește de aceeași problemă, de același zid de care s-au izbit toți antrenorii străini, Mangia, Bergodi, Ouzounidis. Să nu mai vorbim de momentul penibil prin care a trecut Gyuszi Balint. Zidul este vestiarul, mai exact niște protejați ai patronului, care sunt titulari și “când se scoate cățeaua din coteț”, și “când drăcuie olteanu’ cocoșu’ vecinului”. 

Petev a făcut aceleași greșeli de începător ale antrenorului străin și pare că fiecare etapă devine o povară pentru el, Ivan joacă la mișto și nimeni nu-i reproșează asta, Markovic e eterna speranță, aproape de veșnica pomenire a fotbalistului român, Mateiu e omul în minus pe teren, iar pentru toate astea e de vină Maldonado. C-așa-i în Oltenia: “Țî spusăi că ăla ne-ngroapă, că văzu noapte la noi, dar la el acolo e zî!”. 

Să dai vina pe săracul Maldonado demonstrează că mai bine ne uităm la “Lekă noșt, deța” (n.r. - Лека нощ, деца – programul de copii de la televiziunea bulgară, în anii '80 și '90). Dacă unui antrenor străin de la Știința nu i se povestește fabula cu olteanul venit din București și nu-i prezintă nimeni în Power Point cum joacă vedetele la mișto, e posibil să i se facă foarte repede dor de Levski, Ludogoreț sau Lokomotiv Mezdra. 

“Bre nea Teașcă...”

Petre Deselnicu, legendarul jucător al Științei, a povestit că în anii în care Oblemenco rupea plasele prin Divizia A, că nu degeaba i se spunea Tunarul Băniei, mai apăreau tot felul de antrenori care-și dădeau cu părerea. Celebrul Titi Teașcă a venit la Știința în 1976, explicându-le tuturor jucătorilor cum trebuie să fie mai eficienți, în special lui Balaci, căruia îi arăta cu gheata de fotbal, băgată pe mână, cum să lovească. Atunci când l-a invitat marele Ilie pe Teașcă în teren, evident că nicio minge n-a ajuns pe spațiul porții, în care stătea Purcaru. Atunci, Nelu Oblemenco a spus: “Bre nea Titi, și eu mă uit la televizor, dar asta nu înseamnă că știu să-l repar!”. Cam așa e și cu fotbalul la Craiova!